vineri, 20 august 2010

să ne bucurăm, zic!



minte haină şi perversă ce eşti - eliberează-mă! lasă-mă să mă bucur, lasă-mă să sper, lasă-mă să trăiesc liberă după bunul plac! nu mă mai încorseta, nu mă mai îngrădi... nu mai face pe nebuna şi nu te mai juca cu sufletul meu. mai bine ia-o la pas alături de tristeţe şi făceţi-vă veacul undeva departe de mine. pentru ca atunci, eu să pot prinde aripi. să zbor. să visez şi să cânt. să mă arunc printre nori odată cu durerea pe care o voi lăsa în urmă... durere ce se va sparge ca valurile agitate la malul molcom şi tăcut al mării. durere care va dispărea precum dispare soarele în asfinţit dincolo de lumea pe care suntem obişnuiţi să o percepem.

să ne bucurăm, deci, lăsându-ne conştiinţa deoparte. să râdem precum copii din tot sufletul şi cu toată dragostea. să lăsăm să treacă prin noi razele fericirii şi să le dăm mai departe. să împărţim zâmbete şi strângeri de mână. să ne bucurăm de o îmbrăţişare...

ps: azi m-am bucurat teribil când am văzut forma unei labe de pisicuţă impregnată pe un ciment odată proaspăt turnat :)

pss: am auzit azi la radio că, pentru o dezvoltare armonioasă, trebuie să iubim 300 de minute pe zi! hai să începem să-o facem... chiar şi cu 2 minute  :))
spor la iubit

pss whatever: azi te iert pentru a mia oară, lăsându-te liber şi mulţumindu-ţi că m-ai ajutat să cresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu