Ce am făcut... Ce nu am făcut... Ce aş fi putut să fac... Ce ar fi trebuit, poate, să fac altfel? De ce aşa şi nu în alt fel? Cum ar fi fost dacă?... Irelevant. Irelevant să te gândeşti acum la toate, dacă tot ai ajuns până aici. Ia-le aşa cum sunt. Cum le-ai aranjat. Acceptă modul în care ai ales să le aşezi. Ai încredere că totul a fost cu un scop.
Viitorul ni se aşterne în faţă cu mii de posibilităţi şi probabilităţi. Nu te pierde în asta. Nu îţi pune întrebări. Mergi înainte şi vezi unde vrea sufletul tău să te ducă, dincolo de dorinţele de moment sau dorinţele de-o vară. Nu, nu cred că viitorul vine spre noi. Cred că noi mergem spre el cu fiecare decizie pe care o luăm, cu fiecare gând, sentiment sau dorinţă pe care alegem să le manifestăm.
Unele decizii îţi pot lua un nor întunecat de pe suflet. Anumite alegeri te pot împovăra mai mult decât pot duce aripile tale. În final, îţi rămâne doar speranţa. Şi încrederea că ceea ce faci sau orice ai alege te duce mai aproape de scopul tău final. De cea mai bună variantă care ai putea deveni. Pentru că, la sfârşitul zilei, nu poţi fugi nici de ceea ce eşti, nici de ceea ce poţi deveni. E totul în noi, nimic în afară. Şi, uneori, nu trebuie să fii înţeles şi nici măcar să te înţelegi. Trebuie doar să ai încredere. Atât. Şi trebuie să îţi asumi tot ce a fost, tot ce ai făcut, tot ce ai trăit, toate alegerile pe care la un moment dat le-ai crezut greşite. Toate se adună şi capătă sens. Nimic nu se pierde. Nimic nu e făcut în van. Universul nu cunoaşte cuvântul "degeaba". Pentru el, totul are sens. Sensul suprem. Sensul pe care, în cele din urmă, dacă îl lăsăm să ni se arate, îl aflăm şi noi. Şi atunci, lucrurile curg, se aşează. Legăturile ţi se arată. Drumul e deschis în faţa ta. Şi tu poţi să începi să scrii la noul capitol.
Viaţa ţi se aşterne în faţă ca o foaie albă de hârtie, plină de oportunităţi, posibilităţi, probabilităţi, promisiuni. Dar mai ales, plină de o nouă speranţă şi o bucurie imensă de un nou început. Nu există pierdere de timp, timpul nu se pierde, timpul este pur şi simplu, aşa cum şi noi ar trebui să fim. Pur şi simplu. Şi asta, ar trebui să fie suficient. Pentru orice început de călătorie. Pentru orice moment al călătoriei în care te-ai afla. Important e să fie cu bucurie. Cu linişte şi pace şi drag de tot ce faci şi de ce este în jur. În definitiv, la finalul oricărei zile, contează doar să fii tu împăcat cu tine şi nimic mai mult. Să ştii că tot ceea ce este, tot ceea ce eşti, face parte dintr-un plan mai mare şi mai important decât propria-ţi bucăţică de viaţă pe care o trăieşti. Şi, închide ochii liniştit, lucrurile se aşează, de cele mai multe ori, de la sine... dacă le permiţi să facă asta. Dacă laşi viaţa să îşi desăvârşească planul ei perfect pentru tine şi nu ţii cu dinţii să realizezi planul tău pentru ea. Ai încredere şi zbori liniştit printre toate visele pe care le-ai avut şi peste toate câte vor veni spre tine. Iubeşte şi iubeşte-te. Şi, mai presus de toate, mulţumeşte şi fii recunoscător pentru tot. Şi pentru toate. Căci toate ne sunt date întru desăvârşirea noastră sublimă, dincolo de tot şi toate. Respiră şi ia-o de la capăt. Relaxează-te, căci nimic din viaţa asta efemeră nu e făcut să dăinuie veşnic.
Schimbările sunt necesare. Schimbările te pun înapoi pe calea ta. Sau te duc pe calea pe care trebuie să mergi pentru a ajunge pe drumul tău. Schimbările... sunt ca o gură proaspătă de aer sănătos... ca primul zâmbet schiţat de un prunc abia venit pe lume, zâmbet care aduce cu sine atâtea promisiuni, atât de mult dor de viaţă, atât de multă speranţă... schimbările ne fac bine. Schimbarea înseamnă viaţă. Viaţa trăită pentru ceea ce a fost dată nu pentru a deveni o construcţie logică, gândită şi plănuită pentru a îndeplini scopuri fără rost, cărora le dăm atât de multă importanţă.
