nici macar nu e vorba de faptul ca mi-ar fi dor. dor de un el. dor de ce a fost. dor de mine. nici macar nu conteaza ce a fost. sau ce am fost. conteaza unde suntem. conteaza unde ne-a adus tot ce a fost. conteaza ce am devenit si tot ce am cladit pe tot ceea ce ni s-a dat... bun sau rau... nu exista asa ceva. lucrurile doar sunt. ni se intampla sau le facem sa ni se intample. depinde de nivelul de constiinta cu care alegi sa-ti traiesti viata. experienta de viata castigata. desavarsirea de sine. gasirea sinelui. sau mai bine zis, cautarea continua a sinelui. a ceea ce esti cu adevarat. a esentei. a stropului ala divin, daca vrei sa-i spui asa, particica aia mica de suflet care te face sa te ridici deasupra celor zilnice. celor lumesti. deasupra deciziilor bune sau mai putin bune pe care le-ai luat... deasupra gandurilor care te urca sau te coboara... deasupra, dedesubt, bun, rau, frumos, urat, devreme, tarziu, zi noapte.,. cuvinte fara sens... dincolo de toate, e tot. dincolo de perceptiile noastre, e starea de fapt... a fi. a trai, nu a supravietui.
e momentul ala cand ti se face dor, nici macar tu nu stii de ce anume... e golul ala care uneori striga si isi striga drepturile de a fi in inima ta si in minte... e locul ala unde ai vrea sa te intorci pentru ca a fost bine, pentru ca a fost soare, pentru ca au fost scoici, pentru ca a fost mare, pentru ca... pentru ca uneori vrei sa simti ce credeai odata ca asa trebuie sa fie... asa cum crezi ca se simte, de fapt... e momentul ala cand te intrebi... sau nu, nici macar nu te mai intrebi... ai renuntat de mult si la asta... acum doar... doar il contempli. acum doar il cauti sa ti-l trezesti in amintire... dar pana si amintirea e de mult prafuita. nu mai stii sa simti. nu mai stii cum sa simti sau ce sa simti sau cum se simte pe bune... e momentul ala si sunt lucrurile de zi cu zi si viata care isi urmeaza cursul atunci cand tu renunti sa-i mai dai un curs anume, sunt lucrurile alea mici care conteaza... care uneori sunt, alteori nu... de cele mai multe ori alegem sa uitam de toate astea. de multe ori, nici nu te mai intrebi... renunti sa mai cauti. renunti sa mai vrei sa gasesti. iti spui ca asa a fost sa fie. iti spui ca... poate asa se simte acum... dupa ce ai adunat ceva in bagaj... experienta, maturitate, inimi frante, stiu si eu... ce aduna fiecare...
trece un timp, apoi inca un pic... si te lasi cu totul dus... si nu mai cauti. si nu mai crezi si nu mai speri. nu mai stii la ce sa speri... nu mai stii cum e sa fie pe bune. existi, nu traiesti. esti viu si nu esti. crezi ca simti, dar ai uitat cum se simte. zambesti. mergi mai departe. cauti bucuriile mici in alte locuri, in alte lucruri. din cand in cand, dupa o zi plina, seara in drum spre casa, poate mai speri sa... sa-ti aduci aminte. intamplator si fara sens... poate o incrucisare harazita de destin. o inima care sa-ti faca inima sa bata... renunti, dupa un timp, si la asta. esti mare acum, uiti sa mai crezi in povesti... oftezi si lasi ziua in urma. inchizi usa dupa ziua ce ti-a fost... ai mai adunat o zi... te pui tarziu in pat si speri ca noaptea sa-ti alunge toate cele ce le-ai strans in suflet si in gand... iti cauti mantuirea, asa cum poti si asa cum stii... la urma urmei, lucrurile sunt asa cum sunt... dincolo de asta, depinde de fiecare cum si le face sa fie... respiram, tragem un zambet si mergem mai departe.
