mon arrive en France

Intr-un final am ajuns in Roanne dupa o escala la Munchen, o plimbare cu busul de la aeroportul Lyon catre gara din Lyon si inca o ora si ceva cu trenul din Lyon pana in Roanne.

Franta m-a intampinat mohorata si ploioasa. Cu coafura semi-ravasita, am ajuns in Roanne, un orasel nu atat de mic pe cat credeam si destul de dragut. Inca mai ploua cand am ajuns cu taxiul de la gara la Villa Beauliue – Ecole des Trois Ponts. Evident toata lumea era prezenta. Am fost ultima persoana care a ajuns. Dar la fel de evident, sunt obisnuita. Nu m-am dezmeticit prea bine dupa atata drum si toate mijloacele de transport pe care le-am schimbat ca Rene m-a si asezat la masa si a facut prezentarile. Rene este directorul scolii, un francez destul de tipic, care nu isi arata exact varsta desi cred ca este una destul de inaintata. Tin sa mentionez ca toata lumea era adunata in salonul de servit masa. Toata lumea trebuie sa vorbeasca in franceza desi majoritatea abia daca pot pronunta cateva cuvinte. Cei mai multi inteleg limba, deci ar trebui sa fie mai usor.

Nici nu am apucat sa ma obisnuiesc cu termenul de gastronomie ca am si ajuns sa gust tot felul de preparate noi si neobisnuite pentru meniul meu din fiecare zi. Am inceput cu un aperitiv ciudat care nu stiu exact in ce consta – servit intr-un pahar mediu, cu sos de otet si mustar si... alte ingrediente amestecate cu ceva legume. A urmat apoi celebrul ratatouille – care nu mi s-a parut genial, nu pentru gusturile mele cel putin - asezonat cu o friptura tare buna. Acesta a fost felul principal. Am continuat apoi celebrele fromage-uri frantuzesti. Ulterior, am aflat ca branza este o parte tres important din gastronomia frantuzeasca si nelipsita din meniurile de zi cu zi (so help me God). Am gustat patru tipuri de branza din 4 locatii diferite din Franta: le brillat – savarin, le sechon, la Brique des causes si celebra Roquefort. Am terminat cu desertul, ceva mai uman si mai comestibil, prajitura cu pere si ciocolata. Toate acestea au reprezentat o introducere cred in ceea ce va urma saptamana asta.

Tot acum am aflat ca Franta este impartita in departamente si regiunile subordonte acestora. Fiecare regiune este numerotata in functie de litera cu care incepe (A este prima etc.). Un mic pont culinar: branza Roquefort se mananca cu paine (de fapt, toate tipurile de branza sunt servite cu paine) si in timpul consumului se recomanda servirea unui vin rosu pentru un melanj extraordinar al gustului (a se vedea filmul Ratatouille pentru mai multe detalii referitoare la senzatii tari, in care ala micu’ de alerga pe acolo, alias soricelul bucatar, il invata pe son frère necunoscator cum sa descopere savoarea dintre amestecul “sublim” al unei bucati de branza si un bob de strugure: http://www.youtube.com/watch?v=6qtEjJuGo_U&feature=related). Papilele mele gustative au reusit sa treaca testul cu brio datorita painii foarte bune care a insotit branza. Altfel, nu stiu ce as fi facut mai ales ca francezii considera o jignire sa lasi in farfurie “bunatate” - zic ei - de branza (de aceea, branza se serveste in felii, taiate subtiri, din toate cele 4 tipuri mai sus mentionate). In final, nu am vazut stele verzi si nici nu am cazut pe spate de atata “delicatesse”, dar am supravietuit.
 

Grupul nostru care s-a aventurat in descoperirea culturii franceze este alcatuit din 10 persoane. Cum am ajuns foarte tarziu, am prins din zbor care, ce si cum. Din fericire nu sunt cea mai tanara de aici. Nu am retinut toate numele, dar par toti persoane ok. Ca veni vorba, trebuie sa scap de acest ok pas que nous sommes en France et ici nous utillise le mot “d’accord”. Nu stiu cat de corect este, dar ati prins voi ideea.
 

Asadar, in afara de moi, si-au mai luat inima in dinti in aceasta magnifique experience doi soti din New York, foarte draguti, Paul si Merrill.  El este evreu-italian , ea ucrainianca-italianca. Sunt foarte simpaici si par genul tipic de americani, if I can say so. Ea este profesoara de arte, el cartograf. Apoi, Amy, o tipa nascuta in Florida care locuieste la Paris si lucreaza pentru Louis Vuitton. Nu stiu exact ce face dar in seara asta si-a exprimat dilema referitoare la jobul ei: vor sa o trimita doi ani in Brazilia si nu stie daca sa plece sau nu. Well, going forward, tot din America este o mamica cu doi copii adolescenti gemeni – fata si baiat (nu seamana deloc intre ei). Apoi, sunt doamnele care au stat langa mine, Jacquilin cred si Diane. !!! Promit sa le retin toate numele corect pana plec. Foarte dragute, destul de invarsta, ambele din Anglia, cu tot cu aerul acela sobru al englezilor dar cu simpatia gesturilor si implinirea oamenilor care ajung la o anumita varsta dezvoltati fiind in tarile civilizate. Apoi, mai este Roger, un tip englez care cred ca este sotul doamnei care a stat in dreapta mea - Diane. Tres jovial si zambitor.
 

Cam astea sunt primele impresii de aici, de la Ecole de Troi Ponts. In general, voi avea un program cam asa: dimineata intre 8 si 9 micul dejun, de la 9 15 pana la 12 15 cursurile de franceza, pranzul la 12 30, apoi cursurile de gatit de la 16 30 la 19 00. Precizez ca cina va consta in ceea ce noi, o parte din grup care au si cursuri de gatit, vom prepara. Si nu, nu ne-am propus sa omoram pe nimeni! Suntem doar invatacei dornici de cunoastere!
 

Miercuri nu facem cursuri de gatit, asadar poate voi face o excursie prin oras. In rest, m-ar tenta sa inchiriez o bicicleta sa descopar imprejurimile. Paul si sotia lui au o masina inchiriata asadar, mai multe sanse sa vad care-i treaba prin zona.
 

Pentru moment, bonne nuit mon cherry!

Lundi – Jour 1
 

Astazi este prima zi completa pe care o petrec aici. Vremea este inca neprietenoasa. Ploua de dimineata. A trebuit sa ma trezesc la 07:30 pentru micul dejun de la 08: 00, urmat de un petit teste oral de franceza pentru a putea fi repartizati pe clase. Sunt in clasa des debutants cu Paul si Amy. Azi am aflat ca Amy este directoarea uneia dintre reprezentantele Luis Vuitton din Paris. E tres jolie si simpatica. Are 34 de ani, dar eu nu i-am dat mai mult de 25. Lucreaza pentru LV de 9 ani. In New York avea in subordine toate magazinele LV. Momentan traieste la vie en rose. A venit in decembrie la Paris cu jobul pentru 9 luni. Intre timp a facut rost si de un iubit francez…  tres romantique!
 

Am luat pranzul mai devreme si acum avem pauza pana la 16:30 cand incep cursurile de gatit avec la chef Mickael. Pana atunci, am decis sa ies la plimbare cu Amy prin oras.

Note to myself:
1. se vede clar diferenta dintre cultura engleza si cea americana.  Niciuna nu-i mai buna sau mai rea ca cealalta; sunt pur si simplu diferite. Dar asta, cu alta ocazie;
2. americanii prezenti la masa mananca la micul dejun cereale cu iaurt si fructe taiate amestecate (yaackk); englezii folosesc cutietele si taie fructele pe farfurie inaine sa le manance: deci probabil ca este un pacat capital sa te bucuri de bunatate de fruct zemos si parfumat, muscand cu gura din el ca taranul de Romania (a se citi moi, care am mancat cu non salanta si cu toata gura dintr-o caisa excelenta – mon dieu! Si nu odata, de mai multe ori :D). 
 

[…]
 

Asadar, s-a incheiat ziua de luni. Plimbarea de azi a fost interesanta. Aproape toate magazinele erau inchise. Francezii cred ca au un weekend prelungit si bine fac. Doar in centru am gasit cateva locuri deschise. Dar nu am apucat sa ne plimbam foarte mult pentru ca deja se apropia ora la care trebuia sa partcip la cursurile de gatit. Asadar, am mers cam doua ore dus intors, timp in care am vorbit cu Amy despre viata ei mai mult, despre job si noul prieten, despre fratele ei si relatiile lui. Am incercat sa o incadrez in cadrul cultural de provenienta pentru a-mi face o impresie cat mai veritabila despre persoana ei. In fine, plimbarea a fost bine-venita. Am reusit sa fac cateva poze orasului.
 

Bineinteles ca am intarziat 5 minute la cursul de gatit si uite asa am devenit asistenta lui Mickael, notre chef (toata lumea ocupasera locurile s singurul ramas era acel apre le chef). Mickael e un tip fain. Imi pare foarte cunoscut. As fi vazut o posibila idila – stiu ca urma sa intrebi asta, sau cel putin mintea iti zbura pe aproape – doar ca are 3 fete si banuiesc ca este si insurat. Asadar, no chef for today mademoiselle! Revenind la ideea principala, azi am gatit prima oara cu adevarat in viata mea, alaturi de cineva profi – si am gatit meniuri foarte diversificate, nu sarmale sau omlette au fromage (tin sa mentionez ca aceste cursuri sunt de fapt cina pe care o servim cu totii – deci, ceea ce preparam mananca tot grupul – grande responsabilite!). Apropos de asta, americanii sunt destul de ciudati: s-au speriat azi cand au vazut ca cheful prepara pestele dupa ce am pregatit puiul – in acelasi loc, fara sa spele cutitele! Nu cunosc fenomenul, dar dupa ei asta este ceva total neigienic si tareee se speriau de salmonella sau quelche otre chose. Eu ma speriam doar de posibilele reactii ale stomacului meu la toate acele mixuri grandioase pe care le preparam cu sudoarea fruntii mele.
 

Din meniul de azi servim: aumoniere de saumon fume et fraicheur de legumes ca si antreu, blanc de volaille au coeur vert – felul principal, verrine chocolat-orange – desertul. Si bineinteles, nelipsitele fromege-uri, in seara asta alte 4 feluri diferite, din orase diferite, servite inainte de desert. Interesant, in Franta, asa cum bine a remarcat Paul, fiecare branza are o poveste. Mickael ne face o scurta introducere despre fiecare. Asadar, azi am servit urmatoarele tipuri de branza: le pont L’eveque, un fel de branza din Normadie (care este chiar foarte buna), la fourme de Montbrison (ceva asemanator cu cea le roquefort ca si look), le comte (una dintre cele mai bune dupa gusturile mele) si la boulette d’avene (un tip de branza acoperita cu un strat format din paprika si bere). Am gustat din toate, unele mai bune, altele mai putin bune – anyway, painea si vinul te fac fie sa apreciezi gustul si calitatea mancarii, fie sa treci mai usor peste experienta. 
 

In final, masa a fost un adevarat festin pentru papilele mele gustative –inca nu stiu daca este in sensul pozitiv sau negativ. Este, intradevar ceva nou. Pe langa faptul ca avem 3 mese pe zi, gustari si pauza de ceai la cursul de franceza, tot meniul este extrem de diversificat si tipic frantuzesc. Se vede faptul ca francezii fac din gastonomie o arta de care se bucura fara incetare (cina a durat aproape 2 ore).
 

Cu stomacul plin, dar fara niciun fel de regrete cu gandul la kilogramele ce sper sa nu apara, ne-am pus evident pe servit un ceai. Pai ce altceva e mai bun dupa branza cu vin si alte delicatese? (o plimbare sa dorm bine, dar nu aveam cu cine sa o fac si deja se lasase seara). Am ramas dupa terminarea cinei cu Paul in sala de mese sa ne facem tema pentru maine. E un tip foarte simpatic. Pare un om bun. Se vede ca se straduieste sa invete franceza. Nu stiu cat de mult o face pentru el, cat pentru Merrill, sotia lui. Am discutat despre multe lucruri. Am exact varsta fiicei lui. Dupa discutii despre Ceausescu, copiii din ziua de azi, educatie si conjugarea verbelor ETRE si AVOIR, ne-am retras in camere. Inca mai am de repetat anumite accente. Acum e totusi tarziu si ma gandesc ca maine e o alta zi in care ma voi trezi la 07:30 dimineata.
 

Ca si concluzie pe ziua de azi: nu stiu cat de multa franceza o sa invat sau cat de bine o sa imi aduc aminte sa prepar lucrurile astea cand voi ajunge acasa, dar experienta cunoasterii unei culturi diferite este lucrul cel mai atractiv si distractiv. Si, cu siguranta, cel mai folositor pentru fiecare dintre cei care se afla aici. Descoperirea oamenilor si obiceiurilor lor este ceea ce imi place cel mai mult. Cat despre mine, well, inca mai sap dar cred ca sunt pe drumul cel bun.

Bonne nuite mes amis!