Zi linistita si somnoroasa. Am cam ramas in urma cu somnul aici. Dorm putin, dar nu ma simt prea obosita. Poate doar dimineata e mai greu. Azi dupa cursurile de franceza m-am plimbat prin oras. Am vrut sa inchiriez o bicicleta dar nu am reusit: magazinul intra in vacanta. Si era singurul din Roanne de unde puteai inchiria biciclete. Am prins o perioada cam proasta pentru turism – august – aici toata lumea are vacanta in perioada asta. Pe langa faptul ca magazinele sunt inchise in timpul pranzului cam 2 ore pentru pauza de amiaza. A, si ziua de luni e considerate zi libera, nimeni nu munceste. De aceea, poate, am si avut luni senzatia ca sunt intr-un oras parasit!! Imagineaza-ti ca nu am putut sa intru sa cumpar nici macar o bomboana pentru ca nu aveam de unde!! C’est un catastrophe! … Azi am aflat ca francezii sunt destul de pesimisti ca si popor, cu tot cu “via” lor traita “en rose”. Ca se plang tot timpul si ca totul li se pare catastrophic. Ca lucreaza cam 30 de ore pe saptamana dar vor sa fie platiti ca si cand ar lucra mai mult. Ca au timp liber pentru ca lucreaza putin, dar nu au intotdeauna bani sa faca ceva in timpul asta liber, cum ar fi, sa plece in vacante (cel putin cei de aici). Ca la ei nu exista conceptul de club “after hour”. Si ca au auzit de trupa O-zone. Am aflat de asemenea ca sunt destul de rezervati cand vine vorba de vietile lor personale si ca ii deranjeaza, sau cel putin li se pare ciudat comportamentul americanilor care este atat de deschis – de la bun inceput - fata de cei din jur (ii deranjeaza mai ales intrebarile directe si indiscrete pe care le pun despre viata privata). Dar, dupa ce te lasa sa te apropii de ei, francezii sunt tres des amis.
Deci, dupa un sufflee tres tres bon avec avocado in sos de habar n-am ce, alaturi de un fel de orez amestecat cu legume, morcovi si salata (pour le placer de les yeux) si nelipsita branza de care mi-e imposibil sa ma despart, am luat-o la picior prin Roanne. Am gasit, in sfarsit, un magazin cu super bunatati deschis si evident nu am ezitat sa imi cumpar ceva bun – o tarta cu fructe magnifique. Si o prajitura cu ciocolata, biensure. Le-am luat la pachet pentru ca e practic imposibil aici sa mai poti manca ceva pe langa cele trei mese regulate de la scoala. Dar nu era “moi” daca nu intram sa cumpar ceva bun si daca nu salivam in fata tuturor bunatatilor posibile cu ciocolata, fructe, creme si alte creatii divine. M-am plimbat ce m-am plimbat, am facut poze, am intrat in cateva magazine. La fel de evident ca si cu boulangeria de mai deveme am intrat si in L’Occitane (pentru necunoscatori, un fel de Meca frantuzeasca in domeniul produselor rafinate si scumpe de ingrijire a corpului). Mi s-au parut toate super scumpe dar nu puteam sa plec cu mana goala asa ca mi-am luat un petit savon la 3 euro. Plus ca mi-au dat si o punguta dragutza, frumos colorata, din hartie. Pur si simplu iubesc pungutele mici, din hartie, colorate frumos! Tres tres chic! Je l’adore!
Nu am apucat sa vad prea multe “obiective turistice” (a se citi biserici, cafenele, singurul muzeu care exista in oras si piata centrala) pentru ca eram pe mare graba sa ajung la magazinul de fromageuri fine pe care mi l-a recomandat Mickael. Trebuia sa ne intalnim acolo, sa venim impreuna spre scoala pentru cursurile de gatit. Asa ca m-am grabit cat am putut sa ajung direct la magazin, unde, bineinteles a trebuit sa astept pentru ca abia se pregateau sa il deschida (era 15:30... pauza de masa… in conditiile in care inchid pe la 17!!! … sa tot lucrezi in Franta). Am stat cam jumatate de ora in magazinul de branzeturi. Desi aveam lista cu numele celor care imi placeau, nu m-am putut abtine sa nu imi scurg privirile si printre toate celelalte branzeturi cu nume ciudate si frumos impachetate. In final, m-am intalnit avec la chef. Cred ca nu m-a crezut in toate facultatile mele mentale cand a vazut ca am cumparat fromage-uri de 100 de euro. M-a intrebat crispat, intr-un mod prietenos, daca toate sunt pentru mine. M-am eschivat si i-am spus jovial ca sunt pentru familie si prieteni (ca doar nu era sa ii zic: “da, am luat una-doua pentru prieteni si restul pentru mine pentru ca sunt absolut disperata dupa branza asta, ca nu exista nicio alta branza la fel de buna in toata lumea, ca vreau sa imi petrec intrega viata de-acum inainte mancand branza, band vin, plimbandu-ma cu bicicleta si pictand peisaje nebune de vara!!!”). I-am zis ca maine ma duc sa cumpar vinul pentru branza si mi-a arata un magazin foarte fain in apropierea scolii. Cred ca va trebui pana plec sa mai cumpar o valiza speciala pentru mancare, vin si ciocolata (cum e o vacanta educativa care are scopul de a-mi deschide apetitul – care deja e suficient de mare (as spune ca a atins cote alarmante!!!) - spre cultura gastronomica franceza, mancarea e cea mai inteleapta decizie pe post de suvenir).
Asadar m-am intors impreuna cu Mickael la scoala pentru cursurile de gatit. Nu stiu cum se face, dar iar am ajuns ultima. Eu si Ian am fost le surchefs (adica un fel de ajutor de bucatar). Pot spune ca azi chiar am muncit din greu la cursuri; dar ne-a distrat pe masura. Si cred ca voi reusi sa fac si acasa niste chestii pe care le-am invatat in seara asta (nu va spun exact ce, ca sa fiu sigura ca veniti sa vedeti ce am invatat sa gatesc). Cet soire am avut parte de compania unui cuplu francez care ne-a ajutat la prepararea cinei – Paul si Dominique. Foarte simpatici, un cuplu in varsta care adora sa gateasca si in plus, le place sa interactioneze cu tot felul de oameni si culturi. Scoala ofera si astfel de cursuri pentru cei care locuiesc in oras: oamenii vad meniul pe internet si se pot inscrie la ore de gatit pentru ziua in care vor sa invete sa faca quell-que chose. La final, pot lua mancarea acasa sau o pot servi la cina cu cei din scoala. E o activitate destul de frumoasa, cum spuneam, francezii au una din culturile in care oamenii nu-si ucid viata sociala doar pentru ca au imbatranit. Asta insemana self-respect si avem din plin ce invata de la ei!
In meniu din seara asta am avut: millefeuille de legumes et vinaigrette balsamique, brochette de veau et caramel de sesame, galettes parmentieres si croustillant de fruits rouges et coulis de kiwi. In traducere libera: un aperitiv de legume, salata si sos aromat de otet avec balsamique, frigarui de carne de vitel in sos de caramel si susan (deeeeliciiioooosssss) alaturi de cartofi rotunzi (piure initial, prajit ulterior !!! stiu, e o nebunie, dar… c’est le francaise!), iar la desert sos de kiwi, capsuni, fragi si inca un tip de fruct care imi scapa acum (ti-am zis ca mananc tot felulri de lucruri care nu stiu cum se numesc!!!) asezate comfortabil in ceva asemanator cu cornetul de inghetata. In seara asta, o specialitate de-a lui Mickael. Nu, nu am murit si am ajuns in Rai, in Raiul bunatatilor – sunt doar la Ecole de Trois Points… Aa, si, bineinteles, branza. Nelipsita branza.
Dupa cina, Mickael m-a invitat in oras. Am iesit la une coup de champagne, ca doar suntem in Franta si am discutat toata seara despre francezi si obiceiurile lor, despre fetele lui – ziua uneia (pentru ca are 3, printre care doua gemene) a fost chiar azi, am vorbit despre vinuri si despre cum vrem sa imbatranim, despre quiche lorraine si despre faptul ca nu vorbeste cu sora lui, nici cu maica-sa (la 15 ani i-a pus bagajul in brate si i-a zis sa plece fara niciun motiv, fara nicio explicatie; de atunci nu a mai vazut-o decat o data, acum 5 ani, la inmormantarea tatalui sau…). Mi-a povestit un pic despre firma lui si despre ceea ce face. Mi-a spus reteta de la sosul de caramel cu susan din seara asta, dar am uitat-o. La final, am cazut de comun acord ca vom fi vecini la batranete, pe undeva prin sudul Frantei, Provance sau ceva asemanator… Mi-a dat chiar voie sa intarzii maine 30 de minute la cursurile de gatit in caz ca nu apuc sa vizitez tot ce mi-am propus. Imi pare un tip cu suflet mare. M-a lasat acasa. Apropos, stiai ca francezii nu au in dictionar o formula pentru a spune”imi place?”… Si ca se folosesc de verbul “a iubi” (J’aime) pentru a expima ceva care le place? Ca daca le place ceva foarte foarte mult tot verbul “a iubi” e folosit (J’aime beaucop)? Ca mai presus de verbul “a iubi” pentru exprimarea unei placer, e doar verbul “a dori” (j’adore) ? … Nu-i asa ca e minunat? . . .
Acum e tarziu. Maine ma asteapta vinul si ciocolata. Si poate o noua valiza :D
Bonne nuite touts!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu