şi de-ar fi să plec, tot aş rămâne

în definitiv, cu toţii greşim în viaţă. într-un fel sau altul. mai mult sau mai puţin. faţă de noi sau faţă de ceilalţi. irelevant. suntem atât de efemeri în lumea asta... fiecare dintre noi încercăm cumva să... să facem lucrurile să meargă aşa cum considerăm noi că ar trebui să o facem, încercăm să luptăm pentru un ideal sau în cazul în care nu există, încercăm să îl definim... suntem diferiţi şi în interiorul sufletului nostru nu ne dorim decât un strop de speranţă. speranţă pe bune. şi fiecare dintre noi se zbate şi îşi doreşte şi poate că în intimitatea sufletului crede şi vrea să ajungă la liman... la limanul tuturor încercărilor şi tristeţilor şi incertitudinilor şi luptelor date în interior sau în exerior... văzute sau nevăzute... ştiute sau ignorate...

ce joc viaţa asta... îţi dă lecţii pe care le înveţi mult prea târziu, obstacole pe care le întâmpini mult prea devreme, îţi dă ocazia să te îndrepţi în momente în care nu îţi este nici măcar sesizată încercarea şi dorinţa de a face lucrurile să meargă pe bune…

ne merităm poate soarta. trecem pe lângă lucruri pe care nu le vedem. auzim lucruri pe care nu le ascultăm. ochii vor să ne fie deschişi dar noi nu ştim cum să îi deschidem fără să lăsăm în urmă întunericul pe care îl dezgroapă... 

a fost odată o fată care a iubit, care a greşit, care a suferit, care a învăţat din greşeli, care a vrut să se schimbe, care a reuşit, care a vrut să creadă din nou în fluturii din stomac, care a dat greş încă odată, care a uitat cum e să iubească, care a continuat totuşi să spere, care a crezut din nou în iubire, care a sperat că în sfârşit soarele a ieşit din nou, care a crezut că poate, totuşi, de data aceea, urma să fie bine, care nu a vrut să renunţe, care s-a zbătut şi s-a luptat cu monştrii trecutului din ea însăşi, care a fost în definitiv învinsă, care a încetat să creadă, care a renunţat.

a fost odată.

http://www.youtube.com/watch?v=QfuEPqtg0QY