eu şi dan ne-am pictat visele în noaptea asta pe cearşaf. de fapt, cred că am încercat să fim un fel de co-creatori la îndeplinirea celor mai intime dorinţe pe care le păstrăm adânc, neîmpărtăşite, în suflet. e prima oară când cineva îmi află visele, adică ştii tu, visele alea care contează cu adevărat, care ne definesc ca persoane cu suflet şi raţiune, care pot însemna, de altfel, însuşi raţiunea noastră de a fi ca oameni muritori pe acest pământ, pe care le ţinem, de obicei, ascunse bine în noi (uneori, chiar şi de noi)...
e o joacă de-a noastră care ne face oarecum să fim serioşi în visarea noastră: încercăm să ne atingem visele, dându-le nuanţe de mov sau albastru, încadrându-le într-un timp viitor, sperând şi visând la ele cu ochii deschişi. ne pensulim şi ne murdărim ascultându-l pe Frank, udăm visele cu un pic de vin ca să fim siguri că vor creşte mai târziu, sădim seminţele pentru un viitor îndepărtat, ne imaginăm dorinţe şi le dăm viaţă.
mai strecurăm printre şi un pic de pauză de iubit şi invocat inspiraţia... că doar toţi artiştii au nevoie de muze, nu-i aşa? în cazul ăsta, simpla îndrăzneala de a ne privi sufletele cu ochii deschişi, fără teamă sau eschivări, reprezintă cea mai bună sursă de inspiraţie pentru manifestarea unei nebunii frumoase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu