Întâmplător. Ne-am întâlnit întâmplător,
deşi te căutăm cu mintea de ceva timp. Nu am avut fluturaşi în stomac, nici nu
mi s-au "tăiat" picioarele, dar am simţit cum inima îmi bate mai
tare. Nu mi-am pierdut cuvintele, căci în preajma ta oricum cuvintele nu erau
niciodată suficiente. Mi-a plăcut sunetul pe care l-ai scos când m-ai îmbrăţişat
şi - probabil - mi-ai simţi parfumul. Sunetul ăla
care ştiu că îmi spune că-ţi place ceva. Că te bucură. Că îţi aduce aminte şi e
bine. Sunetul ăla care a stat în locul atâtor cuvinte pe care am tânjit întotdeauna
să le aud de la tine. Mi-a plăcut cum, la un moment dat, m-ai sărutat - fugar şi
poate dintr-o obişnuinţă naturală - pe frunte, aşa cum o făceai odată.
Nu mi-a plăcut că ai rămas cumva la fel. Sau asta
mi-ai arătat. În general nu prea îmi arătai multe. Nu mi-a plăcut că ai rămas
la fel de distant, deşi cumva mereu te-am simţit că vrei să depăşeşti bariera
asta pe care o ridici între tine şi oameni. Între mine şi tine când suntem despărţiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu