recenzia unei saptamani nebune nebune nebune

pai a fost cam asa: am pierdut noptile mai mult decat de obicei, am incercat sa uit de tot si doar sa traiesc. am incercat sa nu ma mai gandesc la nimic si ce crezi? ... toate astea mi-au adus ceva distractie care la sfarsitul noptii se transforma intotdeauna in scrum, cateva cunostinte noi ca sa imi diversifice putin apele in care ma scald, ceva mai multa bautura decat ar fi trebuit, care din fericire, nu s-a lasat cu dureri de cap, inca un strop de dezamgire din partea ta, un permis suspendat si multe multe intrebari. trecand peste partea fun a lucrurilor, revenim la ceea ce conteaza si ceea ce e mai important: efectele care au venit in urma "distractiei" de moment si ceea ce au adus in sufletul meu...

as putea spune ca sunt pusa si mai mult in incurcatura... as putea spune ca am primit cateva repere care inca nu stiu cat ma vor ajuta sa imi stabilesc "eul". sincer, ma simt mai pierduta decat inainte. daca atunci nu stiam exact ce vreau ei bine acum ma confrunt cu ceva si mai dureros: cine sunt?... nu ma mai regasesc . . . si in tot amalgamul asta de oameni, emotii, ceaiuri si cafele, astre si Dumnezeu, rugaciuni si dorinte, vise si sperante, eu... eu m-am pierdut si dizolvat ca o picatura de cerneala intr-un pahar plin cu apa... gaseste-ma acum si incearca sa ma aduni!

apoi, la un moment dat, undeva, candva trecut cu mult de miezul noptii, cineva m-a pus fata in fata cu mine. cineva a citit printre randuri si a incercat sa ma vada. poate a si reusit intr-o oarecare masura. si poate ca are dreptate... mi-a intuit ce sta ascuns in cele mai adanci si intunecate locuri din sufletul meu. nu stiu cum a facut-o. dar tind sa cred k mi-a vandut un pont bun: http://www.youtube.com/watch?v=RqFXZMdpMuk

si am dansat in noaptea aia si am vorbit despre arta si am comentat frumosul deopotriva cu mai putin frumosul... si am baut un cocktail bun si iar am dansat si mi-a sarutat usor gatul in timp ce priveam de la balcon dambovita rece pierduta in noaptea ce se imbina intr-o armonie perfecta cu ziua ascunsa dupa cladirile vechi de pe lipscani. si poate buza mea de sus nu a fost complementara cu buza lui de jos, dar asta nu m-a facut sa ma bucur mai putin de cioran si de paler sau de schopenhauer... intotdeauna filosofia e mai placuta si mai usor de digerat la un pahar de vorbe pierdut in noapte, soptita la ureche. cadrul perfect. momentul perfect. statea in fata mea si ma privea. apoi s-a apropiat lent si mi-a soptit ca i-ar placea sa ma fotografieze fumand. ii paream expresiva. nu intelegea de ce sunt atat de ascunsa si inchisa in mine. l-am intrabat daca incearca sa ma "citeasca"... mi-a spus ca a facut-o deja... a inceput apoi sa-mi recite din mine. si cata dreptate avea. m-am speriat si l-am oprit la timp. uneori suportam cu greu adevarul dureros de care ne ferim atat si care, paradoxal, incercam din rasputeri sa il aflam.

in cele din urma noaptea se termina intotdeauna, paharul se goleste treptat, tigarea ajunge la filtru... totul se termina. am plecat acasa usor dezamgita de mana lui stanga si de pozitia mea fata de "situatia" lui. somnul e un sfetnic bun. dimineata iti aduce mereu altceva.

si a doua zi m-am trezit cu o pofta nebuna de viata. cu multa speranta si iubire. pentru ce? nu stiu. din ce cauza? nici asta nu stiu. stiu doar ca a fost ceva frumos, un sentiment pe care nu l-am mai trait de mult. dupa atat timp, cineva imi atrasese atentia. la modul bun si placut. dar cum toate lucrurile bune vin si pleaca fara sa apuci sa te dezmeticesti, am ramas doar cu melodia care mi-a fredonat-o toata noaptea: http://www.youtube.com/watch?v=voCpjeZ5COs ...