Si revin din nou la lucrurile care conteaza cu adevarat. Cele despre care nu vorbim niciodata. Cele de care nu avem timp niciodata. Cele care sunt in noi si ne fac sa fim ceea ce suntem. Ne fac sa simtim ceea ce simtim. Ne fac sa actionam cum actionam. Despre adevaratul motor al actiunilor noastre nu vorbim niciodata. Cu nimeni. Nici macar cu noi. De zvacul acela interior rareori avem tihna sa il analizam. Sa il intelegem. Sa il simtim. Despre ceea ce conteaza cu adevarat nu vorbim niciodata. Nici macar cu noi. De unde fuga asta nebuna fata de ceea ce conteaza, de fapt, cu adevarat? De ce ne este asa de frica sa stam fata in fata cu sinele nostru real? Oare ne e frica, frica ca, poate, lucrurile sunt mai bune si mai luminoase decat incercam noi sa credem ca sunt? Ca suntem atat de minunati si divini inca chiar nu avem nevoie sa ne inconjuram cu asa zisele 'drame' din viata de zi cu zi? Ne e asa de frica sa ne bucuram crezand poate ca nu meritam asta? De unde fuga asta nebuna fata de noi insine? Fata de bucurie? Fata de simplitatea si totusi complexitatea vietii? Fata de adevarata noastra natura, aceea de oameni fara chip si suflete fara cod de bare si data de expirare...
Spune-mi, tu cand ai uitat sa razi? Cand ai uitat sa te bucuri si cand ai uitat sa te mai opresti, din cand in cand, din fuga asta continua si nebunia asta in care ne invartim ore intregi, zile le rand, ca sa te bucuri de o simpla bataie de vant? Ca sa te bucuri de un zambet impartasit? Ca sa te asezi pe o banca si sa te uiti la oamenii care trec... Cand ai oferit ultima oara un zambet, din tot sufletul? Cand ai ras cu lacrimi ultima oara si cand ai avut iubirea in privire? Cand ai privit ultima oara cu drag si cand ai strans in brate pe cineva cu atata iubire incat te-ai pierdut in sufletul celuilalt? Cand te-ai privit in ochi si cand ti-ai cerut ultima oara iertare, tie, pentru ca te-ai lasat sa uiti tot ce conteaza cu adevarat? Si daca acum ti-ai aduce aminte, ai avea curajul sa pleci in cautarea zvacului tau interior sau te-ai lasa pierdut in nebunia in care te tot pierzi?...
Fiecare clipa nu-i decat o alta sansa pentru a alege... Tu ce alegi?
Spune-mi, tu cand ai uitat sa razi? Cand ai uitat sa te bucuri si cand ai uitat sa te mai opresti, din cand in cand, din fuga asta continua si nebunia asta in care ne invartim ore intregi, zile le rand, ca sa te bucuri de o simpla bataie de vant? Ca sa te bucuri de un zambet impartasit? Ca sa te asezi pe o banca si sa te uiti la oamenii care trec... Cand ai oferit ultima oara un zambet, din tot sufletul? Cand ai ras cu lacrimi ultima oara si cand ai avut iubirea in privire? Cand ai privit ultima oara cu drag si cand ai strans in brate pe cineva cu atata iubire incat te-ai pierdut in sufletul celuilalt? Cand te-ai privit in ochi si cand ti-ai cerut ultima oara iertare, tie, pentru ca te-ai lasat sa uiti tot ce conteaza cu adevarat? Si daca acum ti-ai aduce aminte, ai avea curajul sa pleci in cautarea zvacului tau interior sau te-ai lasa pierdut in nebunia in care te tot pierzi?...
Fiecare clipa nu-i decat o alta sansa pentru a alege... Tu ce alegi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu