destinul unui pui de melc

azi a plouat. a plouat mult. a fost o zi gri şi verde. ai fi putut foarte bine să confunzi această zi cu o banală şi tristă zi de luni. atât de bacoviană şi plumburie a fost. dar nu, nu a fost luni. ar fi putut să fie, de altfel, chiar şi marţi şi totuşi, a fost doar miercuri. o zi de miercuri ploioasă.

de dimineaţă, în drum spre atelier, am salvat un melc. era mai exact, un pui de melc. nu cred să fi văzut până acum puiuţi de melc. era tare drăgălaş. am avut chiar grijă, aşa cum mi-ai spus, să îl mut în direcţia în care se îndreaptă el, nu să îl duc înapoi în direcţia din care a venit [până să îmi atragi tu atenţia referitor la acest aspect, nici că băgam de seamă] era cumva pe centrul aleii, mergea spre înainte, aşa că a trebuit să iau eu decizia pentru el. ahh, mi-e greu să iau decizii pentru mine, d-apoi pentru un pui de melc... într-un moment ca ăsta poţi realiza, de fapt, că viaţa ta poate părea în astfel de situaţii chiar mai puţin importantă decât cea a unui pui de melc. îţi asumi totuşi o responsabilitate pentru fiinţa aia! cu prea multe bagaje în mână, am luat rapid hotărârea de a-l muta în bălăriile din partea stângă. părea oarecum înclinat în direcţia aia. adică, vreau să spun, mergea în faţă, dar uşor spre stânga. e greu să schimbi viteză când eşti un mic melc cu casă în spate. uite-te la noi, oamenii, cât de greu ne mişcăm din situaţii ce nu ne sunt tocmai folositoare, ce să mai vorbim de un pui de melc care abia învaţă să se târască! până la urmă, şi noi - oamenii - abia învăţăm să ne ridicăm şi să ne luăm aripile la purtare. mersul devine astfel un fel de târâre al melcilor când avem posibilitatea de a ne lua zborul...

... l-am pus în spatele gardului verde al mini grădinii de lângă bloc. te face să te simţi un pic dumnezeu al destinului puilor de melci o astfel de situaţie dacă n-ai toţi îngerii acasă. noroc că eu îi am. nu m-am simţit dumnezeu, dar m-am bucurat.

după câteva multe alte ore de lucru, seara s-a lăsat cu şi mai mulţi melci. şi pui de melci, şi mămici de melci, şi tătici de melci, şi bunici de melci. tot felul de melci. vreau să spun că, după ploaia din timpul zilei, melcii au apărut cu mic, cu mare, pe peste tot. toate mărimile! şi mergeau în toate direcţiile. şi aveam din nou mâinile ocupate, şi era acum vorba chiar de melcii noştrii, adică, cei de lângă casă, şi m-am speriat că sunt atât de mulţi, şi poate eram şi o idee obosită şi... nu m-am mai oprit să salvez melcii... nici pe cei mici, nici pe cei mari... cred că seara, până şi dumnezeu se duce la culcare... asta m-a întristat uşor, faptul că nu aveam disponibilitatea de a salva melci. dar am făcut-o senin, ştiind cumva că sunt pe aripi mai bune decât mâinile mele obosite. şi în plus, încerc să-i salvez cât de des pot!

dar prefer să cred că, de fapt, chiar şi aici e mâna destinului. al destinului melcilor, evident! poate că pur şi simplu le era menit să alunece liberi, în toate direcţiile, în ritmul lor propriu. încă mai picură. şi e noapte. şi lumea, de obicei, stă în braţele cuiva la ora asta. sau bea un ceai cald cu miere şi lămâie. sau mângâie o mâţă în timp ce fumează o ţigară şi-l ascultă pe Cash. sau face tot felul de alte chestii, doar de ei şi de noapte ştiute.

mi-e teamă totuşi de câini, să nu îi deranjeze. dar cred că melcii şi câinii sunt prieteni şi uite aşa, gândul ăsta o să mă facă să dorm liniştită la noapte. aşadar, acum melcii sunt cumva nevoiţi să îşi ia destinul în propriile "mâini". şi cred că asta ne dă o lecţie destul de importantă asupra modului în care trebuie să privim melcii. şi oamenii de lângă noi. la o adică, chiar pe noi :) bună dimineaţa. sau noapte bună. depinde de lună. adică, de cât de lunatic e fiecare.