suntem straini unii de altii. suntem straini unii pentru ceilalti chiar daca dormim in acelasi pat, chiar daca fumam din aceeasi tigara in miez de noapte, chiar daca impartim pana si aerul pe care il respiram. suntem straini unii fata de ceilalti si suntem straini fata de noi insine.
traim ca niste somnambuli, umblam prin lume fara sa ne stim adevarata valoare si in putinele clipe de luciditate nu ne dam voie sa intelegem minunea care suntem. ne pierdem in concret fara sa stim ca acest concret nici macar nu este atat de real pe cat vrem noi sa credem. nimic nu e real, totul e o halucinatie privita dintr-un carusel care se invarte si se invarte si se invarte... reala este perceptia noastra asupra lucrurilor si uneori, ma indoiesc ca si acest lucru ar putea fi real. nimic nu e real. poate doar caldura pe care o simt in mine in momentul in care inchid ochii, las lumea deoparte, uit de cuvinte, mi-alung atat cat se poate gandurile si doar... simt. sunt. e ca un soare proaspat rasarit intr-o oarecare zi de iunie. e ca o melodie de cohen care se aude intr-un fundal nocturn. sau poate ca o poezie, caci, de cand te-am auzit recitand-o, nu pot sa o mai ascult ca pe un cantec. o simt ca pe o poezie prin cuvintele rostite de tine intr-o dimineata devreme sau o noapte mult prea tarzie...
totul e un vis si totusi, unele lucruri se simt atat, atat de real! timpul... e doar o conventie. traim acum, aici, si in alte multe locuri - in acelasi timp - in care mintea ne zboara cand nu ne putem atasa de prezent. de prezent? ce prezent?!... prezent este ceea ce simti in momentul in care simti. daca simti acum ca picioarele tale se infunda intr-un nisip inca fierbinte dupa o zi de soare arzator, pe o plaja cu nisip alb, daca simti valurile calde care te ating si te lasa, te seduc, iar te lasa... ei bine, crede-ma, asta e prezentul! asta este la fel de real precum iti arata ceasul ora exacta... poate chiar mai real pentru ca valurile le poti simti, orele... orele se simt doar cand se aduna in ceasuri, in zile, in luni, deci le simti cand deja nu mai sunt. si atunci, cu ce rost? nu mai bine te bucuri de niste valuri simtite si un nisip fin, chiar si in gand, chiar si in suflet, decat de o conventie, o adunatura de cifre care, puse intr-un fel sau altul, au pretentia de a te face sa crezi ca poti fi altceva decat ceea ce esti, si anume un suflet in cautare de eternitate si nu o secunda care se scurge in proiectia unei clepsidre fara final?...
... acum 7 ani am fost in Paris. si, de 7 ani, traiesc cu el in mine ca si cand acum cateva luni m-as fi plimbat pe strazile de acolo... de atunci, ma tot plimb pe strazile alea de parca nu as fi plecat vreodata. ajungi sa fii tot ceea ce cunosti. ajunge sa fii intr-un loc, ca sa ti-l cartografiezi in tine si sa realizezi ca nu ai plecat niciodata de acolo, ca il porti cu tine, in orice clipa, oriunde ai fi. ajungi sa intelegi astfel, poate mai usor, ca nu exista nici timp si nici spatiu cand vine vorba de a fi. esti toate intamplarile care te-au atins cu o emotie, esti fiecare lucru pe care l-ai vazut, esti fiecare oras in care te-ai plimbat, esti fiecare om pe care l-ai atins, esti fiecare floare pe care ai mirosit-o, esti fiecare inima cu care ai intrat in contact, esti fiecare apus si fiecare rasarit de care te-ai bucurat, esti fiecare zambet pe care l-ai dat, esti respiratia din fiecare plaman de pe acest pamant, esti clipirea din fiecare ochi care te-a vazut vreodata, esti atingerea fiecarui atom din toate universurile posibile, esti toate astea si ceva imi spune ca suntem mult mai mult de atat. suntem atat de multe, incat, la final, cred ca doar trebuie sa realizam ca nu avem nevoie sa fim nimic. ca nu suntem nimic. ca doar suntem. un fel de praf de stele ce se joaca in vant in jurul planetei Micului Print. stele printre milioane de stele printre alte stele si praf de stele...
... acum 7 ani am fost in Paris. si, de 7 ani, traiesc cu el in mine ca si cand acum cateva luni m-as fi plimbat pe strazile de acolo... de atunci, ma tot plimb pe strazile alea de parca nu as fi plecat vreodata. ajungi sa fii tot ceea ce cunosti. ajunge sa fii intr-un loc, ca sa ti-l cartografiezi in tine si sa realizezi ca nu ai plecat niciodata de acolo, ca il porti cu tine, in orice clipa, oriunde ai fi. ajungi sa intelegi astfel, poate mai usor, ca nu exista nici timp si nici spatiu cand vine vorba de a fi. esti toate intamplarile care te-au atins cu o emotie, esti fiecare lucru pe care l-ai vazut, esti fiecare oras in care te-ai plimbat, esti fiecare om pe care l-ai atins, esti fiecare floare pe care ai mirosit-o, esti fiecare inima cu care ai intrat in contact, esti fiecare apus si fiecare rasarit de care te-ai bucurat, esti fiecare zambet pe care l-ai dat, esti respiratia din fiecare plaman de pe acest pamant, esti clipirea din fiecare ochi care te-a vazut vreodata, esti atingerea fiecarui atom din toate universurile posibile, esti toate astea si ceva imi spune ca suntem mult mai mult de atat. suntem atat de multe, incat, la final, cred ca doar trebuie sa realizam ca nu avem nevoie sa fim nimic. ca nu suntem nimic. ca doar suntem. un fel de praf de stele ce se joaca in vant in jurul planetei Micului Print. stele printre milioane de stele printre alte stele si praf de stele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu