Mardi Jour 2

Trezire crunta dupa 3 ore de somn… da, este incredibil cum barbatii reusesc intotdeauna sa ma tina treaza chiar si atunci cand sunt la distante considerabile fata de mine. A nu fi interpretata intr-un mod pozitiv sau negativ aceasta afirmatie! E doar o constatare a ceea ce s-a intamplat. Dar sa nu lasam aceste mici detalii sa intervina in povestea noastra.

Asadar, ma dau cu greu jos din pat. Ma tarasc pana la baie si incerc sa ma pregatesc pour le petit dejeuner. Ca si ieri, lapte cu cereale, suc de portocale si in plus, pain aux chocolate!!! Viva la France, viva la chocolate!!! Incepem cursurile de franceza si tin sa mentionez ca deja incep sa ma exprim in fraze consistente. Vocabularul lor contine multe cuvinte asemanatoare cu cele romanesti (par example: azi am aflat ca celebra “furculision” este de fapt “fourchette”). Ma descurc binisor si asta ma incurajeaza enorm. Ma face sa vreau sa invat pe zi ce trece tot mai multe cuvinte pentru a-mi putea exprima gandurile si ideile. La o adica, sunt asa o tipa care vorbeste mult incat mi-e practic imposibil sa nu vorbesc chiar si in situatia in care nu stiu limba! Paradoxal, nici macar asa nu pot sa tac.  Si asta e un plus de ambitie in cazul de fata. Am cerut chiar si tema in plus: asa student silitor mai rar gasesti! Devine interesant pentru ca la orele de franceza deja putem purta conversatii, putem pune intrebari si putem da raspunsuri. Unele mai bune, altele mai proaste, dar e totusi un inceput bun pentru a doua clasa de franceza zic eu.

O noua zi, o noua posibilitate pentru a degusta minunata gastronomie frantuzeasca! Mon dieu, c’est magnifique! Am mancat lucruri pe care nici macar cu gandul nu vroiam sa le gust. Lucruri ale caror nume nici macar acum nu le stiu. Dar inca n-am murit. Se pare ca nu sunt alergica si nici bube nu mi-au aparut. A, si nu, nici macar nu imi fac probleme referitoare la colesterol asa cum fac americanii prezenti la masa (nici macar in gluma nu imi pun problema)…

Azi la pranz am mancat un quiche minunat, delicios! Nici macar nu imi mai aduc aminte bine ce alt fel de mancare am avut in farfurie (ceva salata cu mixt de legume taiate cubulete si un sos – pt detalii a se vedea poza). Dupa masa, nelipsita branza. Toate cele 4 tipuri pe care le-am avut cu o seara inainte. Fara “alt” desert. Francezii astia au o problema cu branza si asta este evident. Valerie, profesoara mea de franceza ne-a marturisit ca primul lucru de care i se face dor cand calatoreste este branza!!! Cum sa iti fie dor de branza??!! Anyway, les frances…

Evenimentul tres important al zilei a fost o intalnire extraordinara cu o pictorita din zona. Lasand orice fel de gluma deoparte, toata intalnirea a fost minunata. Valerie, stiind ca ma pasioneaza arta mi-a propus sa ma intalnesc cu cea care pictase tabloul din salonul de servit masa. Agnes, pentru ca asa se numeste artista – Agnes Berlingieri ( http://www.facebook.com/profile.php?id=100000582995522&ref=search / http://ab040864.canalblog.com/ ), locuieste la 10 minute de mers pe jos fata de locul unde stau. Cred ca are in jur de 40 si ceva de ani. M-a primit incantata la ea acasa, desi eu nu vorbesc prea bine franceza, ea nu vorbeste prea bine engleza. Dumnezeu stie cum ne-am inteles in cele 2 ore pe care le-am petrecut cu ea si in care am vorbit despre atatea... Si, pot spune ca am inteles destul. Am stat de vorba la ea in atelier. Are un apartament in care locuieste si lucreaza. Nu pare genul de artista bogata (un pleonasm chiar si pentru Franta, unul dintre cele mai mari leagane ale artei de sute de ani). Nici genul de artista genial-nebuna care face gesturi ciudate. De fapt, e o prezenta tare placuta. Am servit ceaiul impreuna si am vorbit toata dupa-amiaza despre arta. Am impartit idei, pareri si credinte. Avem aceeasi perspectiva asupra artei, desi operele ei sunt inclinate mai mult spre cubism – forme – culori, Picasso si Kandinsky. Eu sunt mai mult cu impresionistii, Van Gogh, Monet, peisaje, Klimt. 

Asadar, am vorbit despre tablouri si culori, despre felul in care isi gaseste inspiratia si despre lucrurile care o inspira, despre scaunul reciclat de la gunoi pe care am stat si care arata tre chic reconditionat de ea si intreg ciclul de lucrari numit “paradisul pierdut “la care lcreaza de 3 ani si care este inspirit de legatura primordiala a omului cu natura si intreg universal inconjurator. Am observant ca francezii sunt forte atenti la mediul in care traiesc - cel putin acestia cu care am intrat in contact. Recicleaza, apreciaza lucrurile pe care natura le ofera si, in general, incearca sa traiasca in armonie cu legile nescrise ale mediului natural. I-am impartasit cu Agnes unele dintre credintele mele cele mai personale despre arta pentru ca se pare ca sunt asemanatoare cu ale ei. Am vorbit despre Franta si despre francezi. I-am povestit un pic despre Romania si despre cum este privita arta la noi in tara. Am vorbit chiar si despre Italia, ea avand originile pe undeva prin partea de sud (dar este nascuta in Franta). Mi-a povestit cat de greu este pentru o femeie singura, fara copii sa traiasca acolo si cat de multa libertate ii ofera Franta, locul unde poate sa traiasca cum vrea, unde nimeni nu judeca pe nimeni dupa felul in care aleg sa traiasca. In definitiv, asta este lucrul cel mai important: sa traiesti cum vrei si sa-i lasi pe ceilalti sa traiasca cum vor, pentru ca la final viata iti apartine si nu poti da vina pe nimeni  altcineva decat pe tine daca nu ai trait-o asa cum ai ales prin libera decizie. Cel mai important lucru de care trebuie sa tinem seama cand vrem sa cunoastem o noua cultura este ca nu avem voie sa judecam. Nimeni nu stie ce e mai bine pentru noi decat noi insine. Asadar, trebuie sa traim in concordanta si in armonie cu legile noastre interioare. Pe scurt, ar trebui sa fim mai atenti la sufletele noastre si la ceea ce isi doresc si nu sa ne uitam in stanga sau dreapta sa vedem daca e bine sau nu ceea ce vrem cu adevarat sa facem, moral sau imoral pentru cei din jur.

La final, am facut poze atelierului. I-am facut si ei cateva poze cu tablourile. A fost extrem de incantata. Ne-am lasat numerele de telefon. M-a invitat sa revin. Mi-a spus ca vorbesc destul de bine franceza pentru cineva care a inceput sa studieze limba cu doua zile in urma (a fost dragutza doar, zic eu). Am vorbit chiar si despre o posibila expozitie impreuna, aici, in Roanne. Mi-a spus ca pot oricand sa revin la ea daca vreau sa mai vizitez Franta. Una peste alta, ne-am inteles de minune. Am facut schimb de informatii culturale destul de pretioase. Si, ceI mai important, in final, pot spune ca mi-am facut rost de o prietena minunata. Ceea ce ma face sa trag concluzia ca, in definitiv, ca si fiinte umane, pline de constiinta prea putin folosita, cuvintele sunt in mare parte de prisos. Intr-un procent destul de ridicat, in existenta noastre comunicam  de fapt cu sufletul … si ascultam tot cu el – am avut exemplul cel mai potrivit. Emotiile ei era emotiile mele; perspectiva ei era perspectiva mea – si pe cuvant ca, aceste marunte cuvinte sunt de prisos pentru a putea expima ce simteam atat de bine amandoua. Asadar, sa luam aminte: ochii si sufletul vorbesc mai bine decat gura!

M-am intors spre Ecole des trois Ponts cu 15 minute inainte sa incep cursurile de gatit. Tot drumul am ramas fascinata cu gandul la Agnes si la lucrarile ei. Am fost intr-o visare totala si uite asa, am intarziat din nou la cursurile de gatit - numai 5 minute – dar suficiente pentru ca Mickael sa inceapa sa ma strige (Alex, Alex!) din fata usilor deschise ale bucatariei.

Azi a fost o zi linistita la gatit in mare parte pentru ca nu am fost foarte incantata de ce urma sa preparam.  In meniul de azi am avut, pompos fiind spuse: tarte de radis rose et chevre frais, ravioles de crevettes emulsion a la citronnelle, pate a pates si mon preferre, crème brulee a la pastille de Vichy. Am taiat ridichii, muuulte ridichii. Am invatat sa fac flori si fluturi din castraveti. Totul a fost minunat pana cand au aparut pe masa crevetii. Roz, portocalii si cu un pic de alb, cu mustatile lor (ca ale unui Dali ravasit de somnul greu de dupa masa) si alte membre albe care le atarnau, ochii negrii iesiti din orbita, morti de mult probabil dar cu o aparenta atat de vie, gata pregatiti pentru “dezbracat” (pentru ca asta cred ca au facut cei care s-au incumetat sa puna mana pe ei). Ian (fratele geaman) si Merrill au avut grija de acei monstrii marini care se prefaceau atat de inofensivi. Am preferat sa stau deoparte si cand situatia a devenit de-a dreptul scarboasa, am servit un pahar de vin rose si am preferat sa asist la pregatirea aluatului pentru creaturile de mai sus. Am iesit apoi in asa zisa gradina din mijlocul vilei, unde Mickael ne-a aratat micile lui plantatii de plante aromate – totul aici e natural! Am mirosit, am luat probe si ne-am intors la crevetii nostrii morti de-a binele si taiati pe din doua la propriu. La final, am aflat si cu ce se face adevarata crema brulee: budinca preparata normal si la sfarsit zahar brun pus pe deasupra si dat foc – asta a fost fun : ) si bun de mancat. Si, biensure, inainte de desert am servit le fromage - in seara asta doar fromage Blanc, un fel de branza care vine din regiunea Seine – Loarre si care este o branza usoara amestecata cu iaurt. Se serveste fie cu marmelada si zahar (da, ai citit bine: branza cu zahar) fie cu sare, piper si usturoi. Ca sa fac treaba cum trebuie de la A la Z, am mancat ambele combinatii, incepand cu cea dulce. Stomacul meu da dovada de o uimitoare rezistenta: nu mi s-a intamplat nimic. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, sunt mult prea constipata de la cat de multe chestii ciudate mananc. Bineinteles, asa cum le place francezilor sa o faca, totul e servit alaturi de vin alb si rosu. Incepe sa imi placa chestia asta cu vinurile si fromag-urile. I could live like this!

Deci, o zi plina si interesanta, trecuta cu brio desi am dormit doar 3 ore jumate cu o noapte in urma. Nici nu m-am simtit obosita. Informatii noi? Am aflat azi de exemplu ca, francezii nu se scuza cand se ridica de la masa – nu dau explicatii si nici nu au o expresie pentru a multumii pentru masa servita. Am aflat ca fratii, Ian si Isabella, mai au doua surori – ca sunt americani, dar locuiesc in Londra. Si au 15 ani. Apropos, sunt destul de destepti. Am stat langa Ian la cursul de gatit. M-a intrebat daca sunt fotograf (eram cam singura care facea poze in disperare pe-acolo) si m-a intreabt ce anume vreau sa ma fac cand ma fac mare… M-a inchis cu chestia asta! Cum sa ii explic unui copil de 15 ani ca esti mare si cu toate astea nu stii “ce vrei sa te faci”. Mi-aduc aminte ca, la varsta lui, ma vedeam maritata si cu copii la 21 de ani. Si acum am 22 si nici macar nu stiu ce meserie m-ar face fericita in viata asta. Cum sa-i explic eu lui ca, de fapt, viata alege sa te duca in locurile in care trebuie sa fii si te pune sa faci ceea ce esti lasat de la cineva mai presus de tine sa faci?! Nu i-am explicat nimic bineinteles, i-am dat un raspuns aleatoriu, dar toata scena asta mi-a deschis multe semne de intrebare…

Intre timp, s-a facut noapte, maine iar la 7 30 up, trebuie sa imi fac si mon devoire, asa ca bonne nuite mes amis!