avionul a inceput sa decoleze. s-a indepartat usor de sol. imediat ce a ajuns in aer am simtit cum las in urma tot. plec cu o mare durere in suflet si totusi, am speranta intr-un nou inceput. vreau sa las in urma toata tristetea si toata durerea. toate fricile si toata supararea. toate lacrimile si deziluziile. ajung printre nori. deodata ma simt mai aproape de Dumnezeu. poate acum e cel mai bun moment sa vorbesc cu el. de fapt, tot timpul este cel mai bun moment. acum doar simt ca sunt mai aproape. si poate asa o sa ma asculte mai bine. poate e doar o parere.
cu toate astea as vrea sa Il rog sa ma ajute. sa ma ajute nu sa uit, ci sa iert. sa iert si sa ma iert. sa pot sa trec peste, impacata fiind cu mine. sau macar sa inteleg. sau sa inteleg ca, pur si simplu, unele lucruri e mai bine sa ramana neintelese… Il rog sa ma ajute sa o iau de la capat. sa imi dea puterea sa cred ca totul o sa fie bine. ca totul este deja bine.
plec spre necunoscut. nu stiu ce ma asteapta. nu am asteptari si cred ca asa e cel mai bine. imi doresc ca, la sfarsitul acestei nebunii sa ajung sa ma cunosc mai bine si sa ma inteleg. sa invat sa imi ascult sufletul si sa imi dau seama de ce imi trebuie ca sa fiu fericita. sau macar linistita. nu caut solutii miraculoase. nu ma astept la o dragoste nebuna care sa se iveasca out of nowhere. vreau doar sa MA cunosc. plec azi, eu cu mine intr-o calatorie catre interiorul meu – catre mine insami. cred ca asta fac. gastronomia si franceza vin ca un fundal boem care scoate la iveala bucurii si frustrari. vin ca o paleta de culori pastelate care sa elibereze si sa transforme nuantele fumurii si sa ma ajute sa traiesc la vie en rose.
PS: m-am gandit instantaneu la tine cand am aterizat pe aeroportul din munchen. am intrat in primul magazin si am luat primul lucru care mi-a cazut la mana cu gandul la palarioara pe care o am de la tine, cea la care tineai atat, obiectul pe care l-ai cumparat prima oara cu ceva timp in urma, cand te aflai aici. oare la fel te simteai?
cu toate astea as vrea sa Il rog sa ma ajute. sa ma ajute nu sa uit, ci sa iert. sa iert si sa ma iert. sa pot sa trec peste, impacata fiind cu mine. sau macar sa inteleg. sau sa inteleg ca, pur si simplu, unele lucruri e mai bine sa ramana neintelese… Il rog sa ma ajute sa o iau de la capat. sa imi dea puterea sa cred ca totul o sa fie bine. ca totul este deja bine.
plec spre necunoscut. nu stiu ce ma asteapta. nu am asteptari si cred ca asa e cel mai bine. imi doresc ca, la sfarsitul acestei nebunii sa ajung sa ma cunosc mai bine si sa ma inteleg. sa invat sa imi ascult sufletul si sa imi dau seama de ce imi trebuie ca sa fiu fericita. sau macar linistita. nu caut solutii miraculoase. nu ma astept la o dragoste nebuna care sa se iveasca out of nowhere. vreau doar sa MA cunosc. plec azi, eu cu mine intr-o calatorie catre interiorul meu – catre mine insami. cred ca asta fac. gastronomia si franceza vin ca un fundal boem care scoate la iveala bucurii si frustrari. vin ca o paleta de culori pastelate care sa elibereze si sa transforme nuantele fumurii si sa ma ajute sa traiesc la vie en rose.
PS: m-am gandit instantaneu la tine cand am aterizat pe aeroportul din munchen. am intrat in primul magazin si am luat primul lucru care mi-a cazut la mana cu gandul la palarioara pe care o am de la tine, cea la care tineai atat, obiectul pe care l-ai cumparat prima oara cu ceva timp in urma, cand te aflai aici. oare la fel te simteai?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu