Mardi Jour 2

Trezire crunta dupa 3 ore de somn… da, este incredibil cum barbatii reusesc intotdeauna sa ma tina treaza chiar si atunci cand sunt la distante considerabile fata de mine. A nu fi interpretata intr-un mod pozitiv sau negativ aceasta afirmatie! E doar o constatare a ceea ce s-a intamplat. Dar sa nu lasam aceste mici detalii sa intervina in povestea noastra.

Asadar, ma dau cu greu jos din pat. Ma tarasc pana la baie si incerc sa ma pregatesc pour le petit dejeuner. Ca si ieri, lapte cu cereale, suc de portocale si in plus, pain aux chocolate!!! Viva la France, viva la chocolate!!! Incepem cursurile de franceza si tin sa mentionez ca deja incep sa ma exprim in fraze consistente. Vocabularul lor contine multe cuvinte asemanatoare cu cele romanesti (par example: azi am aflat ca celebra “furculision” este de fapt “fourchette”). Ma descurc binisor si asta ma incurajeaza enorm. Ma face sa vreau sa invat pe zi ce trece tot mai multe cuvinte pentru a-mi putea exprima gandurile si ideile. La o adica, sunt asa o tipa care vorbeste mult incat mi-e practic imposibil sa nu vorbesc chiar si in situatia in care nu stiu limba! Paradoxal, nici macar asa nu pot sa tac.  Si asta e un plus de ambitie in cazul de fata. Am cerut chiar si tema in plus: asa student silitor mai rar gasesti! Devine interesant pentru ca la orele de franceza deja putem purta conversatii, putem pune intrebari si putem da raspunsuri. Unele mai bune, altele mai proaste, dar e totusi un inceput bun pentru a doua clasa de franceza zic eu.

O noua zi, o noua posibilitate pentru a degusta minunata gastronomie frantuzeasca! Mon dieu, c’est magnifique! Am mancat lucruri pe care nici macar cu gandul nu vroiam sa le gust. Lucruri ale caror nume nici macar acum nu le stiu. Dar inca n-am murit. Se pare ca nu sunt alergica si nici bube nu mi-au aparut. A, si nu, nici macar nu imi fac probleme referitoare la colesterol asa cum fac americanii prezenti la masa (nici macar in gluma nu imi pun problema)…

Azi la pranz am mancat un quiche minunat, delicios! Nici macar nu imi mai aduc aminte bine ce alt fel de mancare am avut in farfurie (ceva salata cu mixt de legume taiate cubulete si un sos – pt detalii a se vedea poza). Dupa masa, nelipsita branza. Toate cele 4 tipuri pe care le-am avut cu o seara inainte. Fara “alt” desert. Francezii astia au o problema cu branza si asta este evident. Valerie, profesoara mea de franceza ne-a marturisit ca primul lucru de care i se face dor cand calatoreste este branza!!! Cum sa iti fie dor de branza??!! Anyway, les frances…

Evenimentul tres important al zilei a fost o intalnire extraordinara cu o pictorita din zona. Lasand orice fel de gluma deoparte, toata intalnirea a fost minunata. Valerie, stiind ca ma pasioneaza arta mi-a propus sa ma intalnesc cu cea care pictase tabloul din salonul de servit masa. Agnes, pentru ca asa se numeste artista – Agnes Berlingieri ( http://www.facebook.com/profile.php?id=100000582995522&ref=search / http://ab040864.canalblog.com/ ), locuieste la 10 minute de mers pe jos fata de locul unde stau. Cred ca are in jur de 40 si ceva de ani. M-a primit incantata la ea acasa, desi eu nu vorbesc prea bine franceza, ea nu vorbeste prea bine engleza. Dumnezeu stie cum ne-am inteles in cele 2 ore pe care le-am petrecut cu ea si in care am vorbit despre atatea... Si, pot spune ca am inteles destul. Am stat de vorba la ea in atelier. Are un apartament in care locuieste si lucreaza. Nu pare genul de artista bogata (un pleonasm chiar si pentru Franta, unul dintre cele mai mari leagane ale artei de sute de ani). Nici genul de artista genial-nebuna care face gesturi ciudate. De fapt, e o prezenta tare placuta. Am servit ceaiul impreuna si am vorbit toata dupa-amiaza despre arta. Am impartit idei, pareri si credinte. Avem aceeasi perspectiva asupra artei, desi operele ei sunt inclinate mai mult spre cubism – forme – culori, Picasso si Kandinsky. Eu sunt mai mult cu impresionistii, Van Gogh, Monet, peisaje, Klimt. 

Asadar, am vorbit despre tablouri si culori, despre felul in care isi gaseste inspiratia si despre lucrurile care o inspira, despre scaunul reciclat de la gunoi pe care am stat si care arata tre chic reconditionat de ea si intreg ciclul de lucrari numit “paradisul pierdut “la care lcreaza de 3 ani si care este inspirit de legatura primordiala a omului cu natura si intreg universal inconjurator. Am observant ca francezii sunt forte atenti la mediul in care traiesc - cel putin acestia cu care am intrat in contact. Recicleaza, apreciaza lucrurile pe care natura le ofera si, in general, incearca sa traiasca in armonie cu legile nescrise ale mediului natural. I-am impartasit cu Agnes unele dintre credintele mele cele mai personale despre arta pentru ca se pare ca sunt asemanatoare cu ale ei. Am vorbit despre Franta si despre francezi. I-am povestit un pic despre Romania si despre cum este privita arta la noi in tara. Am vorbit chiar si despre Italia, ea avand originile pe undeva prin partea de sud (dar este nascuta in Franta). Mi-a povestit cat de greu este pentru o femeie singura, fara copii sa traiasca acolo si cat de multa libertate ii ofera Franta, locul unde poate sa traiasca cum vrea, unde nimeni nu judeca pe nimeni dupa felul in care aleg sa traiasca. In definitiv, asta este lucrul cel mai important: sa traiesti cum vrei si sa-i lasi pe ceilalti sa traiasca cum vor, pentru ca la final viata iti apartine si nu poti da vina pe nimeni  altcineva decat pe tine daca nu ai trait-o asa cum ai ales prin libera decizie. Cel mai important lucru de care trebuie sa tinem seama cand vrem sa cunoastem o noua cultura este ca nu avem voie sa judecam. Nimeni nu stie ce e mai bine pentru noi decat noi insine. Asadar, trebuie sa traim in concordanta si in armonie cu legile noastre interioare. Pe scurt, ar trebui sa fim mai atenti la sufletele noastre si la ceea ce isi doresc si nu sa ne uitam in stanga sau dreapta sa vedem daca e bine sau nu ceea ce vrem cu adevarat sa facem, moral sau imoral pentru cei din jur.

La final, am facut poze atelierului. I-am facut si ei cateva poze cu tablourile. A fost extrem de incantata. Ne-am lasat numerele de telefon. M-a invitat sa revin. Mi-a spus ca vorbesc destul de bine franceza pentru cineva care a inceput sa studieze limba cu doua zile in urma (a fost dragutza doar, zic eu). Am vorbit chiar si despre o posibila expozitie impreuna, aici, in Roanne. Mi-a spus ca pot oricand sa revin la ea daca vreau sa mai vizitez Franta. Una peste alta, ne-am inteles de minune. Am facut schimb de informatii culturale destul de pretioase. Si, ceI mai important, in final, pot spune ca mi-am facut rost de o prietena minunata. Ceea ce ma face sa trag concluzia ca, in definitiv, ca si fiinte umane, pline de constiinta prea putin folosita, cuvintele sunt in mare parte de prisos. Intr-un procent destul de ridicat, in existenta noastre comunicam  de fapt cu sufletul … si ascultam tot cu el – am avut exemplul cel mai potrivit. Emotiile ei era emotiile mele; perspectiva ei era perspectiva mea – si pe cuvant ca, aceste marunte cuvinte sunt de prisos pentru a putea expima ce simteam atat de bine amandoua. Asadar, sa luam aminte: ochii si sufletul vorbesc mai bine decat gura!

M-am intors spre Ecole des trois Ponts cu 15 minute inainte sa incep cursurile de gatit. Tot drumul am ramas fascinata cu gandul la Agnes si la lucrarile ei. Am fost intr-o visare totala si uite asa, am intarziat din nou la cursurile de gatit - numai 5 minute – dar suficiente pentru ca Mickael sa inceapa sa ma strige (Alex, Alex!) din fata usilor deschise ale bucatariei.

Azi a fost o zi linistita la gatit in mare parte pentru ca nu am fost foarte incantata de ce urma sa preparam.  In meniul de azi am avut, pompos fiind spuse: tarte de radis rose et chevre frais, ravioles de crevettes emulsion a la citronnelle, pate a pates si mon preferre, crème brulee a la pastille de Vichy. Am taiat ridichii, muuulte ridichii. Am invatat sa fac flori si fluturi din castraveti. Totul a fost minunat pana cand au aparut pe masa crevetii. Roz, portocalii si cu un pic de alb, cu mustatile lor (ca ale unui Dali ravasit de somnul greu de dupa masa) si alte membre albe care le atarnau, ochii negrii iesiti din orbita, morti de mult probabil dar cu o aparenta atat de vie, gata pregatiti pentru “dezbracat” (pentru ca asta cred ca au facut cei care s-au incumetat sa puna mana pe ei). Ian (fratele geaman) si Merrill au avut grija de acei monstrii marini care se prefaceau atat de inofensivi. Am preferat sa stau deoparte si cand situatia a devenit de-a dreptul scarboasa, am servit un pahar de vin rose si am preferat sa asist la pregatirea aluatului pentru creaturile de mai sus. Am iesit apoi in asa zisa gradina din mijlocul vilei, unde Mickael ne-a aratat micile lui plantatii de plante aromate – totul aici e natural! Am mirosit, am luat probe si ne-am intors la crevetii nostrii morti de-a binele si taiati pe din doua la propriu. La final, am aflat si cu ce se face adevarata crema brulee: budinca preparata normal si la sfarsit zahar brun pus pe deasupra si dat foc – asta a fost fun : ) si bun de mancat. Si, biensure, inainte de desert am servit le fromage - in seara asta doar fromage Blanc, un fel de branza care vine din regiunea Seine – Loarre si care este o branza usoara amestecata cu iaurt. Se serveste fie cu marmelada si zahar (da, ai citit bine: branza cu zahar) fie cu sare, piper si usturoi. Ca sa fac treaba cum trebuie de la A la Z, am mancat ambele combinatii, incepand cu cea dulce. Stomacul meu da dovada de o uimitoare rezistenta: nu mi s-a intamplat nimic. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, sunt mult prea constipata de la cat de multe chestii ciudate mananc. Bineinteles, asa cum le place francezilor sa o faca, totul e servit alaturi de vin alb si rosu. Incepe sa imi placa chestia asta cu vinurile si fromag-urile. I could live like this!

Deci, o zi plina si interesanta, trecuta cu brio desi am dormit doar 3 ore jumate cu o noapte in urma. Nici nu m-am simtit obosita. Informatii noi? Am aflat azi de exemplu ca, francezii nu se scuza cand se ridica de la masa – nu dau explicatii si nici nu au o expresie pentru a multumii pentru masa servita. Am aflat ca fratii, Ian si Isabella, mai au doua surori – ca sunt americani, dar locuiesc in Londra. Si au 15 ani. Apropos, sunt destul de destepti. Am stat langa Ian la cursul de gatit. M-a intrebat daca sunt fotograf (eram cam singura care facea poze in disperare pe-acolo) si m-a intreabt ce anume vreau sa ma fac cand ma fac mare… M-a inchis cu chestia asta! Cum sa ii explic unui copil de 15 ani ca esti mare si cu toate astea nu stii “ce vrei sa te faci”. Mi-aduc aminte ca, la varsta lui, ma vedeam maritata si cu copii la 21 de ani. Si acum am 22 si nici macar nu stiu ce meserie m-ar face fericita in viata asta. Cum sa-i explic eu lui ca, de fapt, viata alege sa te duca in locurile in care trebuie sa fii si te pune sa faci ceea ce esti lasat de la cineva mai presus de tine sa faci?! Nu i-am explicat nimic bineinteles, i-am dat un raspuns aleatoriu, dar toata scena asta mi-a deschis multe semne de intrebare…

Intre timp, s-a facut noapte, maine iar la 7 30 up, trebuie sa imi fac si mon devoire, asa ca bonne nuite mes amis!

mon arrive en France

Intr-un final am ajuns in Roanne dupa o escala la Munchen, o plimbare cu busul de la aeroportul Lyon catre gara din Lyon si inca o ora si ceva cu trenul din Lyon pana in Roanne.

Franta m-a intampinat mohorata si ploioasa. Cu coafura semi-ravasita, am ajuns in Roanne, un orasel nu atat de mic pe cat credeam si destul de dragut. Inca mai ploua cand am ajuns cu taxiul de la gara la Villa Beauliue – Ecole des Trois Ponts. Evident toata lumea era prezenta. Am fost ultima persoana care a ajuns. Dar la fel de evident, sunt obisnuita. Nu m-am dezmeticit prea bine dupa atata drum si toate mijloacele de transport pe care le-am schimbat ca Rene m-a si asezat la masa si a facut prezentarile. Rene este directorul scolii, un francez destul de tipic, care nu isi arata exact varsta desi cred ca este una destul de inaintata. Tin sa mentionez ca toata lumea era adunata in salonul de servit masa. Toata lumea trebuie sa vorbeasca in franceza desi majoritatea abia daca pot pronunta cateva cuvinte. Cei mai multi inteleg limba, deci ar trebui sa fie mai usor.

Nici nu am apucat sa ma obisnuiesc cu termenul de gastronomie ca am si ajuns sa gust tot felul de preparate noi si neobisnuite pentru meniul meu din fiecare zi. Am inceput cu un aperitiv ciudat care nu stiu exact in ce consta – servit intr-un pahar mediu, cu sos de otet si mustar si... alte ingrediente amestecate cu ceva legume. A urmat apoi celebrul ratatouille – care nu mi s-a parut genial, nu pentru gusturile mele cel putin - asezonat cu o friptura tare buna. Acesta a fost felul principal. Am continuat apoi celebrele fromage-uri frantuzesti. Ulterior, am aflat ca branza este o parte tres important din gastronomia frantuzeasca si nelipsita din meniurile de zi cu zi (so help me God). Am gustat patru tipuri de branza din 4 locatii diferite din Franta: le brillat – savarin, le sechon, la Brique des causes si celebra Roquefort. Am terminat cu desertul, ceva mai uman si mai comestibil, prajitura cu pere si ciocolata. Toate acestea au reprezentat o introducere cred in ceea ce va urma saptamana asta.

Tot acum am aflat ca Franta este impartita in departamente si regiunile subordonte acestora. Fiecare regiune este numerotata in functie de litera cu care incepe (A este prima etc.). Un mic pont culinar: branza Roquefort se mananca cu paine (de fapt, toate tipurile de branza sunt servite cu paine) si in timpul consumului se recomanda servirea unui vin rosu pentru un melanj extraordinar al gustului (a se vedea filmul Ratatouille pentru mai multe detalii referitoare la senzatii tari, in care ala micu’ de alerga pe acolo, alias soricelul bucatar, il invata pe son frère necunoscator cum sa descopere savoarea dintre amestecul “sublim” al unei bucati de branza si un bob de strugure: http://www.youtube.com/watch?v=6qtEjJuGo_U&feature=related). Papilele mele gustative au reusit sa treaca testul cu brio datorita painii foarte bune care a insotit branza. Altfel, nu stiu ce as fi facut mai ales ca francezii considera o jignire sa lasi in farfurie “bunatate” - zic ei - de branza (de aceea, branza se serveste in felii, taiate subtiri, din toate cele 4 tipuri mai sus mentionate). In final, nu am vazut stele verzi si nici nu am cazut pe spate de atata “delicatesse”, dar am supravietuit.
 

Grupul nostru care s-a aventurat in descoperirea culturii franceze este alcatuit din 10 persoane. Cum am ajuns foarte tarziu, am prins din zbor care, ce si cum. Din fericire nu sunt cea mai tanara de aici. Nu am retinut toate numele, dar par toti persoane ok. Ca veni vorba, trebuie sa scap de acest ok pas que nous sommes en France et ici nous utillise le mot “d’accord”. Nu stiu cat de corect este, dar ati prins voi ideea.
 

Asadar, in afara de moi, si-au mai luat inima in dinti in aceasta magnifique experience doi soti din New York, foarte draguti, Paul si Merrill.  El este evreu-italian , ea ucrainianca-italianca. Sunt foarte simpaici si par genul tipic de americani, if I can say so. Ea este profesoara de arte, el cartograf. Apoi, Amy, o tipa nascuta in Florida care locuieste la Paris si lucreaza pentru Louis Vuitton. Nu stiu exact ce face dar in seara asta si-a exprimat dilema referitoare la jobul ei: vor sa o trimita doi ani in Brazilia si nu stie daca sa plece sau nu. Well, going forward, tot din America este o mamica cu doi copii adolescenti gemeni – fata si baiat (nu seamana deloc intre ei). Apoi, sunt doamnele care au stat langa mine, Jacquilin cred si Diane. !!! Promit sa le retin toate numele corect pana plec. Foarte dragute, destul de invarsta, ambele din Anglia, cu tot cu aerul acela sobru al englezilor dar cu simpatia gesturilor si implinirea oamenilor care ajung la o anumita varsta dezvoltati fiind in tarile civilizate. Apoi, mai este Roger, un tip englez care cred ca este sotul doamnei care a stat in dreapta mea - Diane. Tres jovial si zambitor.
 

Cam astea sunt primele impresii de aici, de la Ecole de Troi Ponts. In general, voi avea un program cam asa: dimineata intre 8 si 9 micul dejun, de la 9 15 pana la 12 15 cursurile de franceza, pranzul la 12 30, apoi cursurile de gatit de la 16 30 la 19 00. Precizez ca cina va consta in ceea ce noi, o parte din grup care au si cursuri de gatit, vom prepara. Si nu, nu ne-am propus sa omoram pe nimeni! Suntem doar invatacei dornici de cunoastere!
 

Miercuri nu facem cursuri de gatit, asadar poate voi face o excursie prin oras. In rest, m-ar tenta sa inchiriez o bicicleta sa descopar imprejurimile. Paul si sotia lui au o masina inchiriata asadar, mai multe sanse sa vad care-i treaba prin zona.
 

Pentru moment, bonne nuit mon cherry!

Lundi – Jour 1
 

Astazi este prima zi completa pe care o petrec aici. Vremea este inca neprietenoasa. Ploua de dimineata. A trebuit sa ma trezesc la 07:30 pentru micul dejun de la 08: 00, urmat de un petit teste oral de franceza pentru a putea fi repartizati pe clase. Sunt in clasa des debutants cu Paul si Amy. Azi am aflat ca Amy este directoarea uneia dintre reprezentantele Luis Vuitton din Paris. E tres jolie si simpatica. Are 34 de ani, dar eu nu i-am dat mai mult de 25. Lucreaza pentru LV de 9 ani. In New York avea in subordine toate magazinele LV. Momentan traieste la vie en rose. A venit in decembrie la Paris cu jobul pentru 9 luni. Intre timp a facut rost si de un iubit francez…  tres romantique!
 

Am luat pranzul mai devreme si acum avem pauza pana la 16:30 cand incep cursurile de gatit avec la chef Mickael. Pana atunci, am decis sa ies la plimbare cu Amy prin oras.

Note to myself:
1. se vede clar diferenta dintre cultura engleza si cea americana.  Niciuna nu-i mai buna sau mai rea ca cealalta; sunt pur si simplu diferite. Dar asta, cu alta ocazie;
2. americanii prezenti la masa mananca la micul dejun cereale cu iaurt si fructe taiate amestecate (yaackk); englezii folosesc cutietele si taie fructele pe farfurie inaine sa le manance: deci probabil ca este un pacat capital sa te bucuri de bunatate de fruct zemos si parfumat, muscand cu gura din el ca taranul de Romania (a se citi moi, care am mancat cu non salanta si cu toata gura dintr-o caisa excelenta – mon dieu! Si nu odata, de mai multe ori :D). 
 

[…]
 

Asadar, s-a incheiat ziua de luni. Plimbarea de azi a fost interesanta. Aproape toate magazinele erau inchise. Francezii cred ca au un weekend prelungit si bine fac. Doar in centru am gasit cateva locuri deschise. Dar nu am apucat sa ne plimbam foarte mult pentru ca deja se apropia ora la care trebuia sa partcip la cursurile de gatit. Asadar, am mers cam doua ore dus intors, timp in care am vorbit cu Amy despre viata ei mai mult, despre job si noul prieten, despre fratele ei si relatiile lui. Am incercat sa o incadrez in cadrul cultural de provenienta pentru a-mi face o impresie cat mai veritabila despre persoana ei. In fine, plimbarea a fost bine-venita. Am reusit sa fac cateva poze orasului.
 

Bineinteles ca am intarziat 5 minute la cursul de gatit si uite asa am devenit asistenta lui Mickael, notre chef (toata lumea ocupasera locurile s singurul ramas era acel apre le chef). Mickael e un tip fain. Imi pare foarte cunoscut. As fi vazut o posibila idila – stiu ca urma sa intrebi asta, sau cel putin mintea iti zbura pe aproape – doar ca are 3 fete si banuiesc ca este si insurat. Asadar, no chef for today mademoiselle! Revenind la ideea principala, azi am gatit prima oara cu adevarat in viata mea, alaturi de cineva profi – si am gatit meniuri foarte diversificate, nu sarmale sau omlette au fromage (tin sa mentionez ca aceste cursuri sunt de fapt cina pe care o servim cu totii – deci, ceea ce preparam mananca tot grupul – grande responsabilite!). Apropos de asta, americanii sunt destul de ciudati: s-au speriat azi cand au vazut ca cheful prepara pestele dupa ce am pregatit puiul – in acelasi loc, fara sa spele cutitele! Nu cunosc fenomenul, dar dupa ei asta este ceva total neigienic si tareee se speriau de salmonella sau quelche otre chose. Eu ma speriam doar de posibilele reactii ale stomacului meu la toate acele mixuri grandioase pe care le preparam cu sudoarea fruntii mele.
 

Din meniul de azi servim: aumoniere de saumon fume et fraicheur de legumes ca si antreu, blanc de volaille au coeur vert – felul principal, verrine chocolat-orange – desertul. Si bineinteles, nelipsitele fromege-uri, in seara asta alte 4 feluri diferite, din orase diferite, servite inainte de desert. Interesant, in Franta, asa cum bine a remarcat Paul, fiecare branza are o poveste. Mickael ne face o scurta introducere despre fiecare. Asadar, azi am servit urmatoarele tipuri de branza: le pont L’eveque, un fel de branza din Normadie (care este chiar foarte buna), la fourme de Montbrison (ceva asemanator cu cea le roquefort ca si look), le comte (una dintre cele mai bune dupa gusturile mele) si la boulette d’avene (un tip de branza acoperita cu un strat format din paprika si bere). Am gustat din toate, unele mai bune, altele mai putin bune – anyway, painea si vinul te fac fie sa apreciezi gustul si calitatea mancarii, fie sa treci mai usor peste experienta. 
 

In final, masa a fost un adevarat festin pentru papilele mele gustative –inca nu stiu daca este in sensul pozitiv sau negativ. Este, intradevar ceva nou. Pe langa faptul ca avem 3 mese pe zi, gustari si pauza de ceai la cursul de franceza, tot meniul este extrem de diversificat si tipic frantuzesc. Se vede faptul ca francezii fac din gastonomie o arta de care se bucura fara incetare (cina a durat aproape 2 ore).
 

Cu stomacul plin, dar fara niciun fel de regrete cu gandul la kilogramele ce sper sa nu apara, ne-am pus evident pe servit un ceai. Pai ce altceva e mai bun dupa branza cu vin si alte delicatese? (o plimbare sa dorm bine, dar nu aveam cu cine sa o fac si deja se lasase seara). Am ramas dupa terminarea cinei cu Paul in sala de mese sa ne facem tema pentru maine. E un tip foarte simpatic. Pare un om bun. Se vede ca se straduieste sa invete franceza. Nu stiu cat de mult o face pentru el, cat pentru Merrill, sotia lui. Am discutat despre multe lucruri. Am exact varsta fiicei lui. Dupa discutii despre Ceausescu, copiii din ziua de azi, educatie si conjugarea verbelor ETRE si AVOIR, ne-am retras in camere. Inca mai am de repetat anumite accente. Acum e totusi tarziu si ma gandesc ca maine e o alta zi in care ma voi trezi la 07:30 dimineata.
 

Ca si concluzie pe ziua de azi: nu stiu cat de multa franceza o sa invat sau cat de bine o sa imi aduc aminte sa prepar lucrurile astea cand voi ajunge acasa, dar experienta cunoasterii unei culturi diferite este lucrul cel mai atractiv si distractiv. Si, cu siguranta, cel mai folositor pentru fiecare dintre cei care se afla aici. Descoperirea oamenilor si obiceiurilor lor este ceea ce imi place cel mai mult. Cat despre mine, well, inca mai sap dar cred ca sunt pe drumul cel bun.

Bonne nuite mes amis!

to the airport....

avionul a inceput sa decoleze.  s-a indepartat usor de sol. imediat ce a ajuns in aer am simtit cum las in urma tot. plec cu o mare durere in suflet si totusi, am speranta intr-un nou inceput. vreau sa las in urma toata tristetea si toata durerea. toate fricile si toata supararea. toate lacrimile si deziluziile. ajung printre nori. deodata ma simt mai aproape de Dumnezeu. poate acum e cel mai bun moment sa vorbesc cu el. de fapt, tot timpul este cel mai bun moment. acum doar simt ca sunt mai aproape. si poate asa o sa ma asculte mai bine. poate e doar o parere.


cu toate astea as vrea sa Il rog sa ma ajute. sa ma ajute nu sa uit, ci sa iert. sa iert si sa ma iert. sa pot sa trec peste, impacata fiind cu mine. sau macar sa inteleg. sau sa inteleg ca, pur si simplu, unele lucruri e mai bine sa ramana neintelese… Il rog sa ma ajute sa o iau de la capat. sa imi dea puterea sa cred ca totul o sa fie bine. ca totul este deja bine.


plec spre necunoscut. nu stiu ce ma asteapta. nu am asteptari si cred ca asa e cel mai bine. imi doresc ca, la sfarsitul acestei nebunii sa ajung sa ma cunosc mai bine si sa ma inteleg. sa invat sa imi ascult sufletul si sa imi dau seama de ce imi trebuie ca sa fiu fericita. sau macar linistita. nu caut solutii miraculoase. nu ma astept la o dragoste nebuna care sa se iveasca out of nowhere. vreau doar sa MA cunosc. plec azi, eu cu mine intr-o calatorie catre interiorul meu – catre mine insami. cred ca asta fac. gastronomia si franceza vin ca un fundal boem care scoate la iveala bucurii si frustrari. vin ca o paleta de culori pastelate care sa elibereze si sa transforme nuantele fumurii si sa ma ajute sa traiesc la vie en rose.


PS: m-am gandit instantaneu la tine cand am aterizat pe aeroportul din munchen. am intrat in primul magazin si am luat primul lucru care mi-a cazut la mana cu gandul la palarioara pe care o am de la tine, cea la care tineai atat, obiectul pe care l-ai cumparat prima oara cu ceva timp in urma, cand te aflai aici. oare la fel te simteai?

remember me and you

M-am trezit azi cu o stare minunata de bine. Te-am visat. Franturi din vis ma fac sa zambesc pe tot parcursul zilei. Zambete calde, venite din suflet. Zambete calde, venite din amintiri. Din gandul la tine. Ne-am regasit in vis si era un sentiment minunat. Erai acolo, dupa atata timp. Cred ca ma sarutai. Nu-mi aduc prea bine aminte. Am uitat cum erau buzele tale. Tin minte doar mirosul de tigari si gustul lor, uneori sarat. Stiu sigur ca imi zambeai – si cand o faceai, ochii tai straluceau si zambeau si ei. Nu imi aduc aminte prea bine tot ce s-a intamplat, dar inca simt ce bine era sa te fi stiut din nou langa mine. Ce bine era sa ne regasim dupa atata vreme in care nu am stiut nimic de tine...

M-ai imbratisat... apoi, nu a mai contat nimic...

euforie pura in esenta tare

atunci cand credeam ca tandretea ce mi-a fost data sa o simt odata cu prezenta ta in viata mea monotona s-a evaporat precum aburul lasat de zorii zilei in proaspata dimineata, precum bulele de sapun pierdute printre soare, precum macii rosii crescuti in adierea vantului... atunci, fara sa stiu, asteptandu-te cu atata ardoare... apari.

te simt si te respir. si cu fiecare cuvant inima imi bate mai tare. si cu fiecare gand rostit sufletul imi e mai usor. si cu fiecare fir de nepasare asternut la gatul meu imi tai rasuflarea. dar, ce mirare... inima mea continua sa bata. mai tare si mai tare ...

ma inspiri. ma faci sa visez, sa creez, sa cred. sa te iubesc. sa te trezesc in mine. am pictat toata seara cu poza ta in fata. eram dezbracata. de toti si de toate. de toate gandurile si visele si sperantele. si cu sufletul dezgolit, pensula imi aluneca din ce in ce mai repede. nu stiam ce fac. nu te vedeam decat pe tine pierdut printre culori. nu vedeam decat tandretea din mangaierile tale - privirea ta fixa, cu ochii larg deschisi atunci cand faceam dragoste. inchideam ochii si simteam ca esti aici. si acum simt. te simt in stomac. te iubesc te iubesc te iubesc.

si pensula mea e ghidata de bataile inimii. mana mea nu are nicio putere. inima bate din ce in ce mai tare, odata cu constientizarea acestui gand. culorile se amesteca, se pierd. se reivesc. dar tu... TU esti acolo. in tablou. TU esti aici. in sufletul meu.

poezie pura, ochii tai ma fac sa visez. buzele tale ma fac sa imi doresc. sa mi te doresc aici si acum. fara ca maine sa existe . fara ca ieri sa fie pastrat. doar aici sa existe cu tine si cu mine aproape, fara distanta care ne separa, fara oamenii care nu inteleg, fara ideile morale si fara orice alt ceva. doar noi: tu, eu si poezia. nu imi lua ce mi-ai daruit! nu-mi ucide visele! mai lasa-ma... lasa-ma sa cred ca esti al meu acum. lasa-ma sa te visez aici...

je pense a toi ...

Am mai facut dragoste pe cohen. Dar niciodata nu a fost la fel. Ma gandesc la tine desi “noi” se refera la o perioada de timp relativ scurta. Nu a fost perfect. Nici macar ceva extraordinar. A fost totusi ceva frumos. Iar tu erai atat de tandru…

 In unele zile am momente cand inchid ochii si ma intorc in timp. In seara cand eram amandoi intinsi pe canapea si ascultam cohen. Stateam fata in fata. Iti simteam respiratia si tu te jucai in parul meu. Facusem dragoste. Si cohen inca suna bine. Am adormit imbratisati, pierduti in sunete boeme si miros de tigari. A fost intradevar o seara minunata.

Stiai ca pana sa te cunosc habar nu aveam cum se saruta fluturii? Ca trecuse ceva timp de cand nu ma mai facuse nimeni sa ma simt asa de bine? … Ca imi placea la nebunie sa imi dau mesaje cu tine si aveam atatea emotii inainte sa te vad? …

Imi placeau buzele tale desi tu erai un pic complexat de faptul ca sunt prea mari. Eu le gaseam perfecte. Adoram sa te sarut. Ma topeam de fiecare data cand ma uitam in ochii tai si iti savuram sarutul.

Nu am vorbit niciodata despre vietile noastre pana in momentul in care ne-am cunoscut. As fi vrut sa stiu mai multe, dar la inceput a fost suficient sa stiu ca si tu ma placi. Mi-ar fi placut sa te cunosc mai bine. De fapt, as fi fost multumita sa te stiu inca o prezenta constanta in viata mea.

Nu ti-am spus niciodata, dar ai fost printre singurii care mi-au dat putere sa cred ca pot merge mai departe. Singurul care putea sa ma faca sa zambesc din nou. Singurul care m-a facut sa uit. Singurul care, cu toate defectele, si greselile, si alte idei lipsite de sens si noima… m-a facut, pe neasteptate, sa ma indragostesc de el. 

N-am apucat sa iti spun, dar quiche lorraine-ul tau este cu mult mai bun decat la Paul  . . .

http://www.youtube.com/watch?v=jexNsBjz1r8

tu me manques...

ai fost ca o ploaie calda in mijlocul primaverii. ai aparut in viata mea pe neasteptate si tot asa ai disparut. nici pana acum nu am inteles ce a fost cu tine, cu 'noi' si mai apoi cu mine. te numeri printre cei mai ciudati tipi pe care i-am cunoscut. nu te inteleg. nu am facut-o niciodata desi mi-as fi dorit. imi doresc inca.

a fost ciudat la inceput. mi-a placut cum a continuat. mi se pare straniu modul in care am incheiat-o. nu imi doream asta. mi-ar fi placut ca lucrurile sa aiba un alt deznodamant. acum cred ca e prea tarziu. te rog, demonstreaza-mi ca ma insel...

http://www.youtube.com/watch?v=2w--fJDFjMA