Timpul e o clepsidră imensă într-un infinit nedefinit

Căutările sunt căutări... indiferent de vârstă. Ce vei fi căutat ieri, azi vei fi aflat, mâine deja e dat uitării. E în natura lucrurilor. E în firea noastră. E normal aşa. Nimic greşit. E natural să te întrebi. Să cauţi. Să găseşti. Să crezi că ai greşit. Să ştii că ai avut dreptate. Să o iei de la capăt. Să nu te opreşti din întrebat.

Indiferent de vârstă. Întrebările sunt menite să te ajute să mergi mai departe. Să cauţi. Să vrei mai mult. Chiar dacă uneori simţi că te pierzi printre ele, chiar dacă uneori nu ştii de unde să începi să (te) întrebi, chiar dacă uneori răspunsurile nu îţi vor fi fost date pe loc... Aşteaptă. Răspunsul vine după ce întrebarea va fi fost pusă cum trebuie. Răspunsul vine când eşti pregătit. Răspunsul vine când nu îl mai cauţi. Răspunsul vine când de mult nu îl vei mai fi aşteptat.

Oare cât timp ne va lua până vom înţelege că răspunsul este în noi? Şi, mai mult, cât timp se va fi scurs în zadar până când vom fi aflat că nu avem nevoie de niciun răspuns. De nicio întrebare. De niciun fel de concluzie. Venim aici ca să ne bucurăm. Ne ducem viaţa pe pământ doar pentru a culege merinde pentru suflet... ştii tu, merinde precum zâmbete, bucurie, iubire, ciocolată. Prietenie. Legături de dincolo de timp. Credinţă. Încredere nemărginită. Vise pentru alte vieţi.

Dincolo de tot şi toate, rămânem cum am fost mereu. Veşnici, nemuritori în nesfârşita curgere a vremii. Timpul e o clepsidră imensă într-un infinit nedefinit. Şi, atunci, de ce să nu curgem frumos peste toate zările ce ne aşteaptă încă?