I can see my life in pictures

so... what is it all about after all? poate cineva să dea un indiciu? viaţa asta... decizii, efecte, consecinţe. alegeri. liber arbitru sau providenţă. destin. timpul nu aduce întotdeauna o evoluţie. sau poate nu întotdeauna o poţi vedea. cu siguranţă, aduce schimbări. later in life you can figure it out whether it were good or bad. 

şi totuşi. nu poate fi decât atât. zi, noapte, ianuarie, decembrie, da, nu, ce mâncăm azi, cu ce ne îmbrăcăm, credem, ne îndoim, avem bucurii, bem de tristeţe, prieteni, familie, străini. ceva lipseşte. poţi să-i spui coincidenţă. intuiţie. sentimentul că eşti în momentul potrivit, la locul potrivit, cu persoana potrivită. senzaţia că nu ţi-ai dori să fii în nicio altă conjunctură decât în cea în care deja te afli. pacea interioară care îţi este dată doar de siguranţa pe care o ai când ştii că faci ceea ce trebuie.

 

vise... cu toţii avem, nu? ce clişeu! ale mele s-au pierdut pe drum... altă replică fumată... cred că sunt destul de săracă în imaginaţie. în visare. nu îmi amintesc să fi avut vise. mă refer, vise măreţe în care să investesc emoţii, sentimente, nopţi nedormite. ce trist! asta mă face să fiu o tipă tristă? poate. aşadar, cum faci să funcţioneze chestia asta? visarea? n-ar trebui cumva să curgă dintr-un adânc al fiinţei tale? ei, bun, şi dacă nu curge? toate au un început. care este acesta în cazul de faţă?.... still trying to figure it out...

here's a start: cum e oare să fii genul de om căruia nu-i pasă de nimic? I mean nothing at all! cum e să îţi iei viaţa ca pe o aventură nebună, să laşi orele să te ducă spre orizonturi necunoscute, să nu îţi pese de nimic, nici de viaţa însăşi? I guess some call it living... And they are happy about it... but then again, from where do you start? 

and still can't figure it out...

octombrie

dimineaţă mult prea matinală de sfârşit de octombrie. afară e frig, dar soarele încă îndrăzneşte să se arate. căldura razelor îmi mângâie faţa şi mă face să zâmbesc. lumina care răzbate prin geam trece firav şi natural prin sticlele mele colorate din dreptul geamului lăsând pe a mea perdea roşie jocuri de culoare translucidă. toată atmosfera şi ceaiul verde servit cu mult înainte de ora normală mă fac să visez. de fapt, să mă pierd în visare. 

you've got a fast car... I wanna a ticket to anywhere

în definitiv, sunt zile şi zile. zile când mi-e atât de dor de tine. zile când reuşesc să mi te alung cumva din gând. zile când îmi doresc să te aud. zile când abia mă abţin să nu îţi scriu un mesaj. zile când aştept de la tine un semn. zile când plâng. zile când reuşesc să mă ascund atât de bine în spatele unui zâmbet "dureros de dulce". zile când pur şi simplu aş vrea să fii aici. să încetăm cu toată nebunia asta. 

mă gândesc la duminicile liniştite pe care le aveam. la lumina caldă de după amiază în care erau scăldate. mi-e atât de dor de zilele alea. mi-e dor să luăm masa cu ai tăi. nici nu mai ştiu de când n-am mai mâncat ceva bun...

mi-e dor să fii aici. în patul ăsta gol. în tăcerea asta străină de tot. în lumea din jur care nu mai pare la fel de când tu nu mai eşti. 

mi-e dor să plecăm... departe de tot. ai idee câte maşini roşii sunt în oraş? :) ai idee câte maşini ca ale tale există în oraşul ăsta monoton?... ei bine, nici eu nu ştiam că sunt atâtea până să fi plecat.