îţi mulţumesc că m-ai făcut să zâmbesc din toată
inima, îţi mulţumesc că mi-ai făcut sufletul să vibreze, îţi mulţumesc că mi-ai adus aminte cum e să fiu eu. îţi
mulţumesc că mă laşi să fiu eu, că îţi place cum sunt eu, că mă accepţi exact
aşa cum sunt eu. îţi mulţumesc pentru că eşti tu. pentru că sunt în sufletul
tău. pentru că eşti în sufletul meu. pentru că înţelegi. pentru că simţi.
pentru că mă simţi când simt. pentru ochii tăi blânzi şi regretele ce nu-şi au
rostul. pentru ceai şi pentru suc. îţi mulţumesc pentru toate visele pe care
le-am visat, îţi mulţumesc pentru toate întâmplările trăite, "pansamente
pentru suflet", pe care le-am pus deoparte într-un colţ frumos al fiinţei
noastre. nu aş da pentru nimic în lume nici cel mai mărunt dintre lucrurile
pe care le-am trăit şi simţit atunci. pentru că nu a fost nimic mărunt. şi nu a
fost nimic ce poate fi înlocuit. a fost bine exact aşa cum a fost. ce spun, a
fost minunat! nimic mai mult, nimic mai puţin. exact aşa cum a trebuit să fie.
nebuni şi frumoşi în inconştienţa noastră, am fost
mai vii ca niciodată trăind minunile care ni se arătau atât de natural şi
firesc. şi timpul a trecut, şi minutele s-au transformat în ore, şi zilele s-au
dus, şi nopţile au fost trăite, iubirile au venit, au plecat sau au rămas. şi
iată-ne aici, după atâta timp. am crescut, ne-am transformat, dar privindu-ne
în ochii ce lucesc de drag şi dor, undeva adânc, ne găsim tot acolo, la fel de
vii ca atunci, la fel de dornici de a porni la drum, cu aceeaşi poftă pentru
nebunie, cu aceeaşi dorinţă de a îmbrăţişa necunoscutul.
şi eu, eu sunt acolo în ochii tăi şi tu, tu eşti
acolo în sufletul meu. şi da, ador că poţi vedea, dincolo de tot ceea ce pot
sau vor să vadă cei din jur. ador că poţi vedea lumina din ochii mei, lumina
aia de care-mi povesteai mai devreme... e sufletul meu puiule... îţi mulţumesc
că mă laşi să ţi-l arăt. îţi mulţumesc că poţi să îl vezi. îţi mulţumesc că îmi
aduci aminte de el şi de cât de bine mă simt când mă cuprinde cu totul şi mă
face să zâmbesc... din toată fiinţa asta de copil rătăcit şi murdar în coate de
culoare :)
şi când te gândeşti că totul a început de la o
pereche nevinovată de pantofi. care nici măcar nu a ajuns să fie cumpărată...
ce ţi-e şi cu viaţa asta... "lumea e ceva, puiule!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu