regret că am ajuns acum, aici. regret că din orgolii şi
încăpăţânări, mândrii şi alte ingrediente - ca cele indiene care îţi fac rău la
stomăcel şi pe care le deteşti - am ajuns să lăsăm să se piardă toate clipele
alea minunate în care... am devenit. în care lumea era plină de culoare şi
miresme plăcute. în care ne ţineam de mână şi ne pierdeam pe noi ca să devenim
unul. în care fiecare zi era o bucurie în aşteptarea poveştii de culcare sau a
plimbării la nick în miez de noapte sau pur şi simplu, a serilor liniştite în
care vedeam un film bun împreună...
îmi lipsesc toate astea. îmi lipseşti tu, aşa cum
erai. îmi lipsesc eu, aşa cum mă ştiam. ceva pe drum ne-a împovărat sufletele şi
ne-a făcut să uităm de bucuriile pe care ni le făceam unul altuia... de strângerile
de mână... de dimineţile prelungite... de momentele în care nu ne mai puteam
opri din râs.
unde sunt toate astea acum, la sfârşit de primăvară?...
unde sunt toate astea acum, când, mai mult ca niciodată, trebuia să ne înflorească în suflete mireasma nopţilor
de vară parfumate?... unde eşti tu?... şi unde sunt eu? ...
iartă-mă că nu am ştiut să te iubesc aşa cum ai fi
vrut. am făcut-o aşa cum m-am priceput eu mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu