in spatele fiecarui tablou se afla o poveste. o poveste soptita usor intr-o noapte de vara la lumina unui foc bland. in spatele fiecarei povesti gasim un suflet care traieste povestea si care o descrie asa cum stie mai bine prin culori de apa, pasteluri sau ulei. trebuie sa stii sa vezi dincolo de ce iti poate arata privirea ta incarcata de griji si limitari care tin de context. trebuie sa stii sa citesti povestea printre rosu carmin si galben de crom asa cum il citesti pe bacovia printre sicrie si cavouri si incerci sa ii intelegi sufletul de plumb...
daca ar fi sa imi expun viata intr-un tablou, as reprezenta-o printr-o panza mare plina cu flori. un camp de flori colorate. fiecare floare ar sta marturie pentru fiecare om care a facut si face parte din viata mea... parintii mei, familia mea, prietenii mei. oamenii care mi-au fost alaturi mereu sau doar pentru o clipa. oamenii de la care am invatat sau care au aparut in viata mea ca sa invete ceva de la mine. oamenii care ma iubesc si pe care ii iubesc, deopotriva cu cei care nu ma iubesc. oamenii pe care ii admir. oamenii care mi-au predat lectia iubirii, a suferintei, a fericirii, a indoielii, a durerii, a incercarii, a perseverentei, a mandriei, a valorii... oamenii care mi-au aratat ca, poate viata nu este mereu asa cum speram dar ca asta nu inseamna ca nu este la fel de buna pentru asteptarile noastre. ca "viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni, ci sa stii sa dansezi in ploaie"... le multumesc oamenilor care au dansat cu mine in ploaie. le multumesc si ca mi-au aratat cum sa supravietuiesc furtunii inainte de asta.
apoi, in spatele campului cu flori as face o mare intinsa si adanca, asa, ca sufletul meu. si as pune acolo, printre valuri, toate durerile si bucuriile mele. toate zambetele si toate lacrimile. toata speranta si deznadejdea. si cuvintele care ma ajuta sa merg mai departe. as pune acolo, printre scoici si alge, undeva pe fundul marii, toate amintirile si tot trecutul. nu regret nimic. ceea ce sunt azi reprezinta putin din fiecare batalie pe care am dus-o pana acum, fiecare pierdere si fiecare victorie. razboiul nu s-a terminat. niciodata nu se termina. decat atunci cand noi renuntam. iar eu n-am sa renunt niciodata.
as termina tabloul cu un cer fara sfarsit facut din ceruleum amestecat cu un pic de alb. niciodata nu-i suficient alb. as pune cativa nori si putin vant ca sa ii duca departe... sa aduca altii ... si tot asa. in acest fel, m-as pregati pentru tot ce este si tot ce va fi, neuitand niciodata ca ce am invatat sta la loc de cinste pe fundul marii, acolo unde cerul se reflecta poate cel mai bine in apa... acolo unde trebuie sa privesti de fapt orice suflet ca sa il poti intelege fara sa il judeci.
dupa toate astea, m-as indeparta de sevalet, mi-as lasa pensulele si mi-as privi tabloul de la departare. un tablou intotdeauna se priveste de la distanta. trebuie sa vezi compozitia in ansamblul ei. doar asa poti intelege si aprecia o opera de arta. si neaparat, pe fundal trebuie sa fie o edith piaf sau un charles aznavour... francezii o fac cel mai bine :) revenind, mi-as aprinde o tigara si as incepe sa observ. sa critic. sa privesc. ce ii mai trebuie tabloului? unde ii trebuie un pic de verde? ce trebuie acoperit? oare nu sunt prea putine flori? albastru nu e prea deschis? si cu "shpulibusul" cum ramane? trebuie sa avem un pic de viata in tablou, nu? il mai privesc odata si il pun deoparte. pentru azi e suficient. trebuie lasat la uscat. trebuie sa ne odihnim cateva zile pana ce panza suge vopseaua. zile in care putem lua o gura de aer din viata. apoi, voi reveni asupra lui. asta e cel mai frumos lucru in pictura. intotdeauna poti sa revi asupra unui tablou. intotdeauna. si peste ani. ca si in viata. poti reveni asupra lucrurilor, le poti regandi, le poti schimba. sau doar le poti privi din alt unghi. dar mereu exista portita asta. mereu exista o posibilitate atata timp cat nu te lasi incatusat de propria-ti credinta sau de mentalitatea colectiva.
pana la urma fiecare suflet isi spune povestea. in nuante de bej sau roze... cu putin mov sau mai mult verde. si fiecare poveste este vazuta cu alti ochi. in functie de culorile care ii sunt cunoscute... ramane la alegerea noastra cui ii spunem povestea si mai ales, pe cine lasam sa o citeasca pana la capat.
povestea ta ce nuante are?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu