Dupa un timp

“După un timp înveți subtila diferență dintre o ținere de mână și înlănțuirea unui suflet. Și înveți că dragostea nu înseamnă a te înclina, iar a avea companie nu înseamnă că ești în siguranță. Și începi să înveți că sărutările nu sunt contracte, iar cadourile nu sunt promisiuni. Și începi să-ți accepți înfrângerile cu capul sus și cu ochii deschiși. Și înveți să-ți așterni toate drumurile de astăzi, pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru planuri. Și că planurile de viitor au un fel al lor de a se prăbuși în mijlocul zborului. Iar după un timp înveți că până și răsăritul arde dacă te expui prea mult. Așa că îți plantezi propria grădină și îți decorezi sufletul în loc să aștepți ca altcineva să îți aducă flori. Și înveți că poți cu adevărat îndura, că ești cu adevărat puternică și că tu cu adevărat contezi. Și înveți și înveți… cu fiecare despărțire, înveți.”

embrace me, love

şi chiar dacă aş vrea să-ncep a te căuta, tot n-aş şti de unde. de unde să încep. nu aş şti nici ce să caut. nici cum să te găsesc. nu aş şti cum să te strig, cum să-ţi şoptesc. nu aş şti unde să te găsesc. nu ştiu ce chip să îţi dau. nu ştiu ce chip ai. nu, cu siguranţă nu aş şti încotro.

cu toate astea, cumva, aş vrea ca tu să mă găseşti. sau mai bine zis, aş vrea cumva să ne găsim. aş vrea cumva să ne întâlnim şi în momentul ăla să ştim că toate căutările au luat sfârşit. că-ntr-un fel, toate firele îmbârligate de lumină care ne despărţeau, ne-au adus, ca printr-o minune, împreună. oare unde-mi umbli? oare când te voi simţi aici?...

cu toţii (ne)căutăm

suflet care se pierde printre culori, care se caută printre nuanţe, care se bucură de fiecare formă care prinde viaţă. în general, pierdută printre stele, mă opresc din când în gând pe-un nor şi-mi pensulesc fericirea. mă bucură nespus lumina soarelui care trece prin culorile sticlei, se amestecă cu ea aşa cum două trupuri goale îşi astâmpără voluptatea, ca apoi reflexia lor să treacă dincolo de timp.

rătăcesc, iubesc, sufăr şi trăiesc. sunt aici şi acolo. plec azi pentru a mă reîntoarce mâine. plutesc şi mă pierd, mă regăsesc. mă caut în tine şi te descopăr. mă iubeşti sper, aşa cum sunt. cum sunt? ştii tu să-mi spui, căci eu nu ştiu să cunosc aceste amănunte. detalii. totul trece. şi revine. într-o formă sau alta. dar revine mereu. revine oare pentru a pleca sau pentru a se întoarce? ca să te întorci, trebuie să pleci. dar ca să pleci de tot? oare se pleacă vreodată de tot?

viaţa - îmi curge prin vene, îmi pulsează în mâini, îmi bate în inimă, îmi tresare în suflet, îmi naşte-n priviri, îmi creşte-n dorinţă, mi se topeşte în dor.

te simt, te chem, te strig şi te alung. te vreau, te am şi mi se face frică. de mine? de tine? de noi? aş vrea să-ţi spun, să-mi spun, să înţeleg. iartă-mă, încă sunt la capitolul în care încerc să îmblânzesc scorpia. n-ai vrea să mă ajuţi? căci tare aş avea nevoie... nevoie... de tine. de mine. de un noi frumos, care să crească armonios. să crească şi să ne crească şi la sfârşit să ne găsească împreună fericiţi, iubindu-ne. agăţându-ne de vise. sunt o fată de ciocolată.

ne prindem aripile în zbor. abia atunci încep să crească. când zburăm. ai zice că-i paradoxal, dar eu cred că nu este. cum ar putea fi altfel oare? eu cred asta fără niciun alt semn de întrebare.

somn să fie oare? vise? sau uitare?... tristeţi ameţitoare. dureri. iubiri amăgitoare. şi toate, de sine căutare. ajungem oare să ne găsim în pace prin atâta ardoare? bună întrebare...

 

despre dragoste ca despre Neuitare

şi uite-ne fumând o ţigară, într-o parcare oarecare, într-o seară cu ploaie. şi uite-te trezindu-te că mă întrebi ce-i dragostea. şi eu nu ştiu ce să îţi răspund, pentru că şi eu caut să aflu ce este. şi uite-mă apoi, amintindu-mi. nu cred că putem da o definiţie, nu ştiu pe cineva care să fi ajuns acolo şi cărţile sunt pline de cuvinte scrise cu pasiune despre ea, de către cei care au plecat în căutarea ei, în căutarea încercării de a reda, de a schiţa, de a picta, de a atinge - măcar cât într-o mică idee - starea asta străină în definiţie, dar atât de proprie în simţire.

dacă ar fi să-ţi răspund, ţi-aş spune că dragostea a fost atunci, pe drumul ăla de pădure, când mergeam printre copaci, cu vântul şi cu mâna ta în pletele mele. ţi-aş spune că dragostea este atunci când şoseţelele nu se pierd în maşina de spălat, ci stau înghesuite una-ntr-alta să-şi ţină de cald într-o noapte ca oricare alta, dar ca nicio alta la fel. ţi-aş spune că dragostea este mai ales când arătătorul te-mbrânceşte în aer circular să mai simtă şi cealaltă şosetă confortul unei inimi calde ce veghează asupra-i. exact ca în vis. ca în visul pe care nu am mai apucat să ţi-l povestesc.

dacă ar fi să-ţi mai spun despre ea, dragostea, ţi-aş spune despre lună şi stele, despre soare şi despre teneşii verzi de pe treptele de mozaic. ţi-aş spune despre fiecare încurajare, dar şi despre fiecare înfrângere şi fiecare renunţare. şi asta face parte din ea. ţi-aş mai spune şi despre piticii care stăteau pe bucata de unt şi se tocau mărunt unii pe alţii, pe care îi aveam pe creier şi pe care tu îmi făceai surpriza să mi descoperi. ţi-aş spune despre lucrurile făcute în doi. despre poveştile de noapte bună şi mesajele de bună dimineaţa. ţi-aş spune despre plimbări lungi cu tuk tuk-ul, despre pomii de crăciun mici şi graşi, despre noaptea care-a adus dimineaţa care-a schimbat totul. despre tine, acolo, lângă mine.

dacă ar fi să-ţi mai spun despre ea... ţi-aş mai spune multe. dar cred că ai înţeles.

apoi ţi-aş spune că, poate, dragostea... nu poţi s-o recunoşti. poţi doar să ţi-o aminteşti ca apoi să ştii ce e de făcut.