totul se schimbă. lumea e mişcare. cu alţi ochi vedem în jur fiecare părticică
din noi. nimic nu rămâne pe loc. sau... poate doar noi ne schimbăm. şi ochii noştri
văd altceva de fiecare dată pentru că noi suntem alţii. "viaţa-i plină de
detalii" spune un vers... detalii pe care le vedem doar atunci când am
crescut suficient încât să le putem înţelege şi să le putem descifra rostul
pentru care, tocmai în acel moment şi nu în altul, în acel loc şi nu în altul, s-au
hotărât să ni se înfăţişeze. în general, ceea ce ne trebuie este mereu în faţa
noastră dar, pentru nu ştiu care motive, vedem asta
doar atunci când ne pierdem speranţa.
în tot acest timp, ea visează. se caută şi se găseşte
pentru ca, apoi, să se piardă din nou. cugetă. citeşte şi se
vede printre rânduri, dincolo de ele şi mult după ce acestea au încetat să o
inspire la cugetat. construieşte lumi. distruge tot atâtea. îşi vorbeşte sieşi
pe limbi neînţelese. crede. se încrede. pictează şi ascultă cohen. îşi doreşte...
închide ochii şi, cumva, lumea nu mai este aceeaşi. îi deschide şi totul e
altfel. îi închide la loc şi croşetează alte pânze pentru alte corăbii pentru
alte vise, care poate niciodată nu vor prinde firul realităţii, dar vor rămâne
undeva pe un val de lumină în imediata irealitate.
în definitiv, ceea ce contează este să putem visa.
restul... nu, nu e tăcere. e doar înfăptuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu