Viaţa-i plină de detalii...

Acum ştiu. Ştiu că tot ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple. Ştiu că acesta trebuia să fie mersul lucrurilor. Ştiu că nu puteam să ajung aici fără să trec prin tot... prin toate lucrurile care au fost, prin toate întâmplările, prin toate momentele de răscruce, prin toate momentele de fericire, de nepăsare, de durere, de neputinţă, de zbatere, de încercare, de frică, de iubire, de implicare, de dezamăgire, de pierdere a speranţei, de căutare, de întoarcere, de plecare…

 

Nimic nu ar fi fost la fel fără acestea. Şi fără tot ce am învăţat. Fără oamenii care au trecut pe aici, prin sufletul meu, fără cei care mă iubesc necondiţionat, fără cei care mă acceptă aşa cum sunt, fără cei care m-au învăţat ce înseamnă să lupţi pentru idealurile tale, fără cei care mi-au arătat ce înseamnă voinţa şi dorinţa de a merge mai departe indiferent de ce-ţi oferă viaţa, fără cei care mi-au fost alături şi m-au susţinut, fără cei care mi-au arătat ce înseamnă compasiunea, fără cei care m-au făcut să gust din viaţă, fără cei care m-au învăţat să iubesc, fără cei care m-au făcut să sufăr, fără cei care m-au făcut să simt ce e durerea, fără cei care m-au dezamăgit, fără cei care m-au obligat să învăţ să uit, fără cei care mi-au arătat ce înseamnă să fii alături de cineva, fără cei care m-au învăţat să oferi totul celor de lângă tine, fără cei care m-au învăţat ce e tandreţea, fără cei care m-au învăţat să merg mai departe, fără cei care m-au ajutat să sper, fără cei care m-au învăţat să cred, fără cei care mi-au arătat ce înseamnă bucuria, fără cei care m-au învăţat să zâmbesc din nou, fără cei care mi-au arătat ce sunt, fără cei care mi-au reamintit cum se iubeşte...

Fără toţi şi fără toate acestea, eu nu aş mai fi fost ceea ce sunt. Fără nimic din toate acestea nu aş fi putut să parcurg drumul de la stadiu de omidă la cel de fluture liber să zboare în văzduhul fără de margini, de la starea de veghe latentă la sentimentul de a fi un om viu. De la stadiu de “mine” la stadiul de “noi”.

Tuturor, în parte, vă mulţumesc :)

"trăim în aceeaşi lume, dar simţim în lumi diferite"

citesc. printre rânduri, te văd pe tine. mi se face dor. soarele blând în asprul gerar mă duce cu gândul în trecut, la duminicile boeme de altă dată în care timpul se pierdea, înăbuşit de căldura lunilor de vară, de simplitatea lucrurilor de atunci, de bucuria descoperirii...

mă pierd printre amintiri şi dorinţe. printre locurile pe care le-am vizitat, printre oamenii pe care i-am cunoscut, printre culturile cu care m-am intersectat, printre străzi înguste şi cotitoare, pavate de istorie, printre căsuţe cochete şi câmpuri de flori colorate, printre oameni veseli, printre vise pierdute şi dorinţe împlinite.

e greu când realitatea înconjurătoare te obligă să trăieşti după regulile ei. încă şi mai dificil este să fii nevoit să te mulezi după aşteptări grosolane care, în definitiv, nu fac decât să te îndepărteze de lumea frumosa pe care vrei să ţi-o desenzi, de sufletul tău şi de încercarea de a afla ce îţi doreşti cu adevărat.

vreau să vină vara. vreau să fie cald. vreau să plec în lume.vreau să închid ochii şi atunci când o să îi deschid, tot ceea ce se întâmplă acum să fie lăsat în urmă, să nu fie decât o uşoară umbră a unei păpădii care se bucură de soare.