viata sau mersul pe bicicleta

traim intr-o vreme nebuna si haotica. lumea e din ce in ce mai surda si mai oarba la nevoile si la visele celor din jur. ne desfasuram existenta straini unii de ceilalti si chiar de noi insine. vrem ca cei de langa noi sa corespunda cu asteptarile noastre desi nici macar noi nu ne cunoastem propriile asteptari. ne lasam dusi de val sperand ca, undeva, pe parcurs, sa ne vina o idee despre ce cautam de fapt noi in aceasta lume. si timpul trece. si realizam dintr-o data ca devenim o umbra a ceea ce obisnuiam sa fim. sau a ceea ce credeam ca suntem.

traitul vietii e ca mersul pe bicicleta. in general, ca sa inaintezi, trebuie sa pedalezi. in majoritatea timpului pedalezi. uneori urci dealuri, alteori cobori vai... si cateodata, cand obosesti sa pedalezi sau cand pur si simplu te opresti din pedalat si te lasi dus de inertie, incepi sa simti vantul. incepi sa iti traiesti fiecare respiratie. devi una cu gandurile tale si incerci sa iti opresti pentru o secunda mintea. si simti mirosul florilor. si te odihnesti. si te gandesti ca uneori meriti o pauza. si simti ca viata e frumoasa. si simti ca asa cum toate vin... asa trec toate... si incepi din nou sa pedalezi pentru ca stii ca altfel plimbarea se opreste.

oamenii nu stiu ce simt. cred ca asta e lucrul care ne incurca cel mai des. ne indragostim prea repede, renuntam la fel de usor. ajungem sa rostim prea des si prea devreme cuvinte ca "te iubesc"... ajungem sa ne implicam prea repede in relatii efemere si fara viitor doar de dragul de a stii ca nu suntem singuri.  ajungem sa ne uitam prea des in trecut, in cautari epuizante fiind dupa o farama de emotie care sa ne faca din nou inima sa vibreze. incercam din rasputeri sa traim in prezent crezand ca asta e o salvare de la propria moarte de zi cu zi, uitand mereu ca, de fapt, cel mai bine e sa incercam sa inchidem ochii, imaginandu-ne ca avem o vale plina de flori prin care putem alerga, putem simti soarele si putem atinge florile si prin care, fara sa ne chinuim prea mult, invatam sa traim...

who knows what tommorow brings? I don't know. you don't know. maybe God knows. maybe He doesn't... anyway, put a smile on your face and wait. and while you are waiting... try and live. that's the best you can do. there's nothing else you can do...

http://www.youtube.com/watch?v=eHQG6-DojVw&feature=fvst