tu unde te cauti cand nu te mai gasesti?

e deja trecut de doispe. e deja trecuta o zi. o alta zi. aproape aprilie. aproape noapte. aproape zi. aproape eu, in tot si toate, aproape niciunde nu ma mai gasesc. poate ca nici nu ma mai caut. lucrurile trec si ma trec, de parca as zbura incontinuu in neant si nimic din jur n-ar avea greutate. nimic care sa ma coboare acolo, acolo unde te astept si ma astept... acolo unde deja nu mai astept nimic, de fapt.

de la fereastra pot sa vad bobocii care tocmai i-au dat capacului care aproape ajunge-n balcon. ai zice ca-i primavara. aproape primavara...

Firul de praf de pe suflet

M-am gandit la ultima noastra discutie. Si trebuie sa iti dau dreptate. Nu e normal. Si nici mie nu mi se pare normal ca lucrurile sa se intample asa cum se intampla. Dar, vezi tu, stimabile... Lucrurile sunt asa cum sunt. Viata e asa cum e... Oamenii sunt asa cum sunt...

Nu ma plang si nici macar nu mai incerc sa imi explic. Sa imi explic de ce, sa imi explic cum sa fac sa fie bine, sa incerc sa inteleg. Pur si simplu, lucrurile curg si viata se intampla si eu se intampla sa ma aflu prin zona. Prin zona prin propria mea viata. Da... E un moment d-ala... Si nu, nu incerc nici sa ma plang, nici sa-mi plang de mila. Incerc doar sa... figure it out. Si spunand-o cu voce tare, realitatea pare intodeauna sa se vada altfel. Dar e un moment din ala in care nici macar nu vreau sa mai vad cum se vede. Pentru ca, in adancul sufletului, am stiut intotdeauna pozitia in care ma aflu. Indiferent ca am ales sau nu sa arat ca sunt constienta de lucrul acesta.