fiecare despărţire e
diferită. fiecare despărţire de tine e altfel. eu sunt altfel, noi ne distanţăm
altfel. înţeleg de fiecare dată alte şi alte lucruri. perspectiva e alta.
cuvintele nu sunt şi de cele mai multe ori, când sunt, dor. ne dor. mă doare
durerea care este-n tine şi mă doare iubirea care a rămas, cumva, întotdeauna
acolo. închisă-n tine. prea rar pusă-n noi. adesea simţită-n mine.
iubirea ta, ce stă acolo, mocnită ca un foc în pribegie, un foc de poveste care
se stinge uşor şi lent şi dureros - iubirea noastră - care mai moare un pic, de
fiecare dată când noi nu găsim drumul spre noi. când tu te pierzi în tine şi eu
mă pierd în noi.
aşa este iubirea noastră: un
foc de poveste şi ce poveste frumoasă ar fi fost! toate iubirile sunt poveşti
şi noi toţi suntem nişte povestitori. unii mai buni, alţii mai puţin buni. unii
mai darnici în detalii, alţii mai pierduţi în concret. unii sunt ca bunicii
care nu se mai satură de stat la ceas de seară cu nepoţii, alţii ca simpli
trecători pe lângă care treci şi - dintr-un motiv sau altul - le întrerupi
scurgerea banală a existenţei pentru a le cere o îndrumare spre o anume stradă,
primind de la ei o simplă ridicare de mână spre direcţia dorită sau uneori doar
o simplă ridicare din umeri. sunt unii povestitori care se folosesc de cuvinte,
alţii care se folosesc de emoţii şi alţii care doar povestesc dincolo de
cuvinte şi dincolo de ceea ce simt. sunt unii povestitori care povestesc prin
tăcerea lor şi mi-ai spune poate că e absurd, că nu ai cum să povesteşti prin a
nu spune nimic căci tocmai asta presupune o povestire, un anume fapt, sentiment
pus în cuvinte! şi, totuşi, aşa eşti tu. un povestitor tăcut şi necuvintele
tale au durut întotdeauna prea rău! şi, totuşi, aşa eşti tu... un povestitor
extraordinar al necuvintelor iar eu un ascultător prea doritor de detalii. şi
tu eşti rece şi eu mă sting, şi tu taci şi mie îmi vine să urlu, şi tu vrei să
rămân dar eu trebuie să plec.
iubirea noastră se stinge,
iubire! şi focul mocnit trebuie lăsat să moară. pentru că niciunul din noi nu
mai ştie cum să facă focul să crească, să îl transforme într-un foc care ne
încălzeşte inimile şi nu într-unul care ne arde pe dinăuntru. prea puţin a
durat calea de mijloc şi prea mult a durut după fiecare încercare. şi prea
puţin a mai rămas din noi. din ce în ce mai puţin. şi cu toatea astea, eu am
ales să mă întorc "acasă". despărţirea de tine nu este decât
reîntregirea de mine.
