până unde suntem noi şi de unde intervine Dumnezeu? adică, cât la sută suntem responsabili pentru ceea ce suntem, ceea ce devenim şi cât la sută suntem predestinaţi unui destin scris în stele? da, avem liber arbitru. da, există o forţă superioară. da, Dumnezeu este în noi. da, cel mai probabil, îmi place să cred, există un plan. planul făcut de noi, cu muuult înainte să fi fost aici. dar ce se întâmplă cu noi, gen real people care încercăm să trăim in this real life? sau măcar, asta-i viaţa reală? cum ştim că suntem pe drumul cel bun?... da, întotdeauna suntem probabil pe drumul cel bun... doar că nu vedem asta.
mă întreb... de ce eşti, aşadar în viaţa mea? ce
trebuie să înţeleg de la tine? de ce nu te las să pleci? de ce mă ţii încă
aproape? ce lecţie îmi tot revine şi eu mă încăpăţânez să nu o învăţ? ce rămâne
dincolo de priviri, de extaz şi de dorinţe? un gol... de ce nu putem să umplem
golul ăsta?... pentru că nu ne dorim... oare doar eu văd lipsurile astea? te
rog, spune-mi că nu e totul doar în mintea mea... nu, din fericire - ori ba,
realitatea îmi susţine gândul. nu, nu vreau să am gândul care creează
realitatea asta (deşi, poate asta fac, cine ştie?) cred însă că al meu gând
vine în urma observării vizuale şi "palpabile" a realităţii...
cum să-ţi vorbesc ca să mă poţi înţelege? cred că mai
bine o să tac. poate şansa unei salvări se va arăta mai curând.
"It
isn’t him she loves,/ she thinks, not/ any more, not the way/ Frank Sinatra
sings/ “Come Fly With Me”/ on the Magnavox"
