sfârşit de încă un alt an

anul trecut de ziua mea am primit în dar o ramă digitală de fotografii. nu am folosit-o până acum 2 zile. sfârşitul de an întotdeauna mă pune pe gânduri, mai mult decât orice altă perioadă. de felul meu, sunt o fire melancolică. bilanţul de sfârşit de an este astfel una dintre ocaziile cele mai bune pentru o şedinţă de melodramatism. 

lăsând deoparte autoironia, mi-a venit în cap ideea de a strânge toate pozele reprezentative pentru anul ce tocmai a trecut. "trecerea în revistă" a ceea ce s-a întâmplat în 2011 poate fi rezumat simplu la 250 de poze. 250 de poze semnificative a încă unui an ce a trecut fără să apuc măcar să-l simt pe deplin. un an în care, se pare - căci aşa observ din slide-urile de pe rama digitală - am făcut ceva lucruşoare. poate nu atât cât aş fi dorit. cât ar fi trebuit. cât aş fi putut. şi, totuşi...

am cunoscut o grămadă de copii minunaţi. am vizitat locuri noi. am "făcut diferenţa" în viaţa cuiva. am prins un pic de aripi în privinţa a ceea ce aş vrea să fac cu viaţa mea pe viitor. am făcut lucruri pentru prima oară. n-am scăpat de vechi obişnuinţe, deopotrivă bune şi mai puţin bune. am continuat să sper şi să trec peste tot ceea ce mi s-a dat. am înţeles că viaţa merge înainte, oricât de rea îţi pare că este situaţia în care te afli.

nu ştiu dacă sunt mai fericită decât cu un an în urmă. tot nu am aflat ce îmi doresc. şi încă nu ştiu care este drumul pe care trebuie să merg. dar bănuiesc că mereu trebuie să ne mai rămână câte ceva de făcut pentru anul ce va să vină. 

keep walking. keep trying. never stop believing... 

I can see my life in pictures

so... what is it all about after all? poate cineva să dea un indiciu? viaţa asta... decizii, efecte, consecinţe. alegeri. liber arbitru sau providenţă. destin. timpul nu aduce întotdeauna o evoluţie. sau poate nu întotdeauna o poţi vedea. cu siguranţă, aduce schimbări. later in life you can figure it out whether it were good or bad. 

şi totuşi. nu poate fi decât atât. zi, noapte, ianuarie, decembrie, da, nu, ce mâncăm azi, cu ce ne îmbrăcăm, credem, ne îndoim, avem bucurii, bem de tristeţe, prieteni, familie, străini. ceva lipseşte. poţi să-i spui coincidenţă. intuiţie. sentimentul că eşti în momentul potrivit, la locul potrivit, cu persoana potrivită. senzaţia că nu ţi-ai dori să fii în nicio altă conjunctură decât în cea în care deja te afli. pacea interioară care îţi este dată doar de siguranţa pe care o ai când ştii că faci ceea ce trebuie.

 

vise... cu toţii avem, nu? ce clişeu! ale mele s-au pierdut pe drum... altă replică fumată... cred că sunt destul de săracă în imaginaţie. în visare. nu îmi amintesc să fi avut vise. mă refer, vise măreţe în care să investesc emoţii, sentimente, nopţi nedormite. ce trist! asta mă face să fiu o tipă tristă? poate. aşadar, cum faci să funcţioneze chestia asta? visarea? n-ar trebui cumva să curgă dintr-un adânc al fiinţei tale? ei, bun, şi dacă nu curge? toate au un început. care este acesta în cazul de faţă?.... still trying to figure it out...

here's a start: cum e oare să fii genul de om căruia nu-i pasă de nimic? I mean nothing at all! cum e să îţi iei viaţa ca pe o aventură nebună, să laşi orele să te ducă spre orizonturi necunoscute, să nu îţi pese de nimic, nici de viaţa însăşi? I guess some call it living... And they are happy about it... but then again, from where do you start? 

and still can't figure it out...