tu nu ştii să mă iubeşti. şi
pe lângă asta, prin tot ceea ce faci, nu mă laşi să mă apropii de tine. prin
"colivia de aur" pe care vrei să mi-o dăruieşti şi insistent încerci, nemilos, să mă seduci ca
să ajung acolo fără drept de apel, nu faci decât să
mă pui pe fugă.
paradoxal, rămân aici. oricât
de mult mi-ar displăcea să fiu marmura de sacrificiu a unui sculptor plin de
sine însuşi, continui să cred în puritatea ideii creatoare care sfidează legile
relaţionale conform cărora doi egal cu doi şi nu cu unul.
vrei să-mi reinterpretezi
iubirea, aşa cum vrei să mă reinterpretez eu pe mine pentru ca "noi"
să existe. am nevoie de iubirea ta ca să pot să mă bucur alături de tine, de toată
frumuseţea şi bucuria ideii de libertate. am nevoie şi îmi doresc să mă laşi să
fiu acolo, lângă tine mereu, fără să îmi ceri la schimb mutilarea propriul meu
eu.
ceea ce te iubeşte este ceea ce sunt şi nu ceea ce vrei să fiu. let me be
there for you, will you?
